Constantin pune sub cheie banii ALDE. Cum îi poate bloca lui Tăriceanu accesul la conturile partidului

Publicat: 06 04. 2017, 21:16

„Pentru că din momentul în care, în mod abuziv, s-a convocat Congresul și tot în mod abuziv și nestatutar s-a cerut retragerea sprijinului politic, domnul Tăriceanu se comportă ca președinte unic, s-a luat decizia a se notifica banca pentru a nu se folosi conturile atâta timp cât și eu, ca și copreședinte, sunt răspunzător pentru ceea ce se întâmplă acolo. Ca atare, pot să spun că de două săptămâni, domnul Tăriceanu care nu mai are răbdare până la Congres, a trecut la un proces de preluare ostilă. Se comportă ca președinte unic deja, înainte de Congres. Face demiteri din funcții în partid, face numiri. Se comportă ca și cum nu mai există structuri de partid sau copreședinție. Din acest motiv, fiind și răspunzător, s-a luat această decizie”, a declarat, pentru Gândul, Daniel Constantin.

Potrivit copreședintelui ALDE, conturile formațiunii pot fi folosite în continuare, „dar așa cum spun prevederile juridice: cu semnăturile celor doi copreședinți până la soluționarea juridică în instanță”.

„În sensul ăsta a fost notificată banca pentru a nu-mi da nici mie posibilitatea să folosesc conturile, nici domniei sale pentru că deocamdată suntem răspunzători amândoi de ceea ce se întâmplă”, a explicat Constantin.

Întrebat dacă s-a consultat cu colegii săi de partid și dacă a primit sprijin din partea acestora în direcția acestei notificări, Constantin a răspuns afirmativ, precizând, printre altele, că nu vor fi probleme în cazul sumelor rambursate de către AEP.

„Bineînțeles, o parte din colegi cu care avem dialog. O parte din colegi au spus același lucru. Sigur că sunt așteptări acum și pe sumele care se întorc de la Autoritatea Electorală Permanentă. Acolo nu va fi niciun fel de problemă să semnăm împreună, să rambursăm sumele. Deci nu luăm decizii care să blocheze total, dar e ca măsură preventivă pentru abuzurile pe care le face domnul Tăriceanu”, a mai spus copreședintele ALDE.

Daniel Constantin a contestat la Tribunalul București componența și decizia din martie a Delegației Permanente a ALDE de a convoca un Congres extraordinar, apoi unul ordinar, în 21-22 aprilie, în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere a formațiunii. La acel moment, Daniel Constantin a boicotat ședința în care se stabilea data Congresului pentru alegerea președintelui unic, susținând că nu acceptă ca deciziile să fie luate de oameni din afara partidului. După ce a stabilit data alegerilor pe 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu i-a adus o serie de acuzații extrem de grave copreședintelui partidului, afirmând că Daniel Constantin l-a șantajat la depunerea listelor la parlamentare.

Ulterior, la o săptămână distanță, Biroul Politic Central al ALDE a votat retragerea sprijinului politic pentru Daniel Constantin, cu 86 de voturi „pentru” și 12 „împotrivă”, propunerea fiind făcută de senatorul Dian Popescu. Daniel Constantin a calificat decizia ALDE drept nestatutară și ilegală. În urma retragerii sprijinului politic Daniel Constantin a fost remaniat din Guvern unde deținea funcțiile de vicepremier și ministru al Mediului.