Crin Antonescu: De 20 de ani PSD-ul nu mai controlează în țara asta lucrurile așa cum le-a controlat până în 2004
Invitat la emisiunea „Ai Aflat” cu Ionuț Cristache, fostul candidat la alegerile prezidențiale din mai, Crin Antonescu spune că „de 20 de ani PSD-ul nu mai controlează în țara asta lucrurile așa cum le-a controlat până în 2004”.
„Eu nu fac aici apologia acestui partid. Are foarte multe belele și am definit responsabilitatea în situația de acum. Însă, când mă uit cum, de exemplu, se bocește, ăsta e cuvântul, ah, ce negociere proastă s-a făcut, PSD-ul și-a atins toate obiectivele, și, atenție, totuși, e partidul fără de care nu puteai face majoritate”, adaugă Antonescu.
Fostul lider al PNL spune despre Sorin Grindeanu că a fost un „ministru foarte bun” și că nu vede de ce există voci critice care spun că acesta nu ar trebui să ocupe șefia Camerei Deputaților.
„Dar de ce Grindeanu la Camera Deputaților? Dar care e problema lui Grindeanu? E paria, e interzis? Grindeanu a fost un ministru foarte bun, la urma urmelor au zis-o foarte mulți. Nu, a zburat cu avionul Nordis, adică, apropo de dublă măsură”, mai spune Crin Antonescu.
CITEȘTE ȘI: