Prima pagină » ALEGERI 2024 » Crin Antonescu, după decizia PSD de a părăsi negocierile: Explicabilă / „PNL poate avea prim-ministru, dar nu cred că i-ar folosi foarte mult”

Crin Antonescu, după decizia PSD de a părăsi negocierile: Explicabilă / „PNL poate avea prim-ministru, dar nu cred că i-ar folosi foarte mult”

Adina Anghelescu
Crin Antonescu, după decizia PSD de a părăsi negocierile: Explicabilă / „PNL poate avea prim-ministru, dar nu cred că i-ar folosi foarte mult”

Fostul lider al PNL, Crin Antonescu, spune că liberalii ar putea prelua funcția de prim-ministru, însă acest lucru „nu le-ar folosi foarte mult”. 

Într-un interviu acordat Gândul, Antonescu a comentat decizia Partidului Social Democrat de a părăsi negocierile privind formarea unui guvern proeuropean și consecințele acesteia.

În opinia lui Antonescu, pasul în spate făcut de PSD este „explicabil” și motivat de „refuzul de a împărți responsabilitatea și dorința de a guverna, pe de o parte, și iluzia că vei acumula puncte ca și cum ai fi în opoziție”.

Fostul șef al Senatului consideră că funcția de premier, într-o formulă PNL-USR, nu i-ar folosi „foarte mult” partidului pe care l-a condus, în condițiile în care ar fi un guvern ultraminoritar.

PNL poate avea prim-ministru, dar nu cred că i-ar folosi foarte mult într-un guvern ultraminoritar. Nu cred că șansele USR de a impune condiții sunt de maxim interes public. Cred că altele sunt prioritățile României astăzi, a declarat Crin Antonescu, pentru Gândul.

„Geamuri se pot sparge oricând, dar e bine să nu uităm că e iarnă”

Antonescu a explicat și ce anume l-ar determina să candideze la Președinție.

Ideea că m-am dat la o parte într-un moment când era nevoie de mine și am preferat confortul indiscutabil al condiției de persoana privată. Nu sunt însă, poate din fericire pentru mine, în această situație.

Însă, și-a exprimat dorința de a nu mai trăi o dată „coșmarul unei alegeri precum cea rezultată din primul tur al prezidențialelor din noiembrie”.

Spuneați că votul este ca o piatră pe care se poate și clădi, dar cu care se pot sparge și geamuri. În ce fază ne aflăm?, l-am mai întrebat pe fostul lider al PNL

Deocamdată nu votăm. Geamuri se pot sparge oricând, dar e bine să nu uităm că e iarnă. O iarnă grea, a răspuns Crin Antonescu.

CITEȘTE ȘI:

Ce spune Marcel CIOLACU despre o candidatură în 2025/” Suntem într-o situație complicată. Ne-au transmis avertismente”

Recomandarea video

Mediafax
Europa respiră ușurată după plecarea lui Viktor Orbán. Bruxelles-ul scapă de blocajul Ungariei
Digi24
„De acum înainte, Moscova nu mai doarme niciodată”. Cum a reușit Ucraina să încline balanța în favoarea sa în războiul dronelor
Cancan.ro
Nu a luat 150.000 euro! Câți bani a primit Dumbo de fapt, de la Pro TV, pentru că a câștigat Desafio: Aventura
Prosport.ro
FOTO. „Vreau să mori”. Mesajul pe care l-a primit campioana de la o „mamă cu trei copii”
Adevarul
Triunghiul Trump - Xi - Putin. Jocul de culise dintre SUA, China și Rusia și vestea neașteptată pentru România
Mediafax
O țară frecventată de români înăsprește regulile privind perioada de ședere pentru turiști
Click
Daniel Pavel, primele declarații după ce și-a înmormântat tatăl chiar în ziua finalei „Desafio: Aventura”: „Nu știi niciodată când cel de Sus taie firul!”
Digi24
Reacția lui Traian Băsescu la criza politică: „Niște amatori de proastă calitate”. Ce crede despre alegerea unui premier tehnocrat
Cancan.ro
MOTIVUL pentru care Amiana Păștină, femeia acuzată că și-a ucis mama, și-a pus capăt zilelor în arest. Prin ce chin trecea
Ce se întâmplă doctore
Cât câștigă Andra pentru un concert. Suma uriașă pe care o încasează artista. Măruță a dezvăluit TOT
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Rovinieta se scumpește cu aproape 100 de lei pentru mașinile vechi. Ce normă de poluare scapă de majorare?
Descopera.ro
Ce pățești dacă mănânci un singur ou pe zi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O pescăriţă nervoasă, către pestişorul de aur – Ti-am spus să faci din bărbatul meu un armăsar!
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce Rusia este atât de mare?