CRIZA DIN USL, ziua a 8-a. Băsescu îl cere pe Iohannis în echipa proSchengen

Publicat: 14 02. 2014, 17:57
Actualizat: 08 07. 2016, 22:28

De lângă președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, șeful statului l-a introdus în discuție pe primarul Sibiului, în momentul în care a fost întrebat despre eventuale vizite la Haga și Berlin pentru susținerea integrării României în Schengen.

„Un bun lucru ar fi dacă aș putea face echipă pentru a sprijin intrarea în Schengen cu un ministru de Interne care s-ar numi Iohannis”, a răspuns Băsescu.

Declarațiile șefului statului vin în contextul în care, după opt zile, liderii USL nu au reușit să cadă de acord asupra noii structuri a guvernului. Tensiunile s-au accentuat odată cu cererea USL ca primarul Sibiului să ocupe pe lângă portofoliul de ministru de Interne și funcția de vicepremier. PSD și PNL nu s-au înțeles în privința atribuțiilor acestuia.

„Funcționarea instituțiilor statului ne îndreptățește ca în acest an să parcurgem prima etapă de integrare în spațiul Schengen”

Pe de altă parte, Traian Băsescu a susținut că funcționarea instituțiilor statului, remarcată în Raportul MCV, îl îndreptățește să solicite țărilor UE intrarea în Schengen.

„Din raportul MCV este evident că instituțiile statului român responsabile de lupta anticorupție au performanțe apreciate pozitiv de raportul MCV, și mă refer aici la Direcția Națională Anticorupție, ICCJ, ANI, la alte curți decât ICCJ, la Curtea Constituțională. Este foarte adevărat că Raportul MCV face referiri cu privire la abordarea politicienilor din Români, în mod deosebit a Parlamentului, dar esența realităților este modul cum funcționează instituțiile statului român, iar funcționarea acestor instituții ne îndreptățește ca în acest an să parcurgem prima etapă de integrare în spațiul Schengen”, a  spus șeful statului.

La rândul său, președintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat că România a făcut progrese în cadrul MCV, dar rămân îngrijorări privind independența justiției și corupția.

Barroso: Rămân îngrijorări legate de independența sistemului judiciar

Șeful Executivului european a declarat că a discutat cu președintele Traian Băsescu ultimul raport MCV din 22 ianuarie, concluzia fiind că Bucureștiul a făcut progrese, dar mai rămân „îngrijorări”.

„România a înregistrat progrese semnificative în multe domenii, dar rămân îngrijorări legate de independența sistemului judiciar și de corupție. Așteptăm să se ajungă la un consens pentru a îndeplini toate obiectivele din acest raport”, a precizat Jose Manuel Barroso.

Președintele CE a mai spus că procesul de reforme trebuie să continue în România, iar „rezultatele obținute până acum trebuie să fie consolidate”.

Jose Manuel Barroso a mai precizat că a discutat cu Traian Băsescu despre situația economică din România, unde „perspectiva macroeconomică s-a îmbunătățit, iar riscurile legate de balanța de plăți au scăzut semnificativ”.

În acest context, Barroso a subliniat că CE susține „că tărie reformele din România”.

Referitor la R. Moldova, Barroso a mulțumit României și personal președintelui Băsescu pentru investițiile făcute în această țară.

Totodată, el i-a mulțumit șefului statului pentru „conversația sinceră și deschisă”, pentru „analizele făcute și pentru felul în care mi-a explicat dificultățile cu care se confruntă țara sa, regiunea din care vine”.