CSAT se reunește la ora 12.00. Pe ordinea de zi se află: planul de înzestrare a armatei și consumul de droguri în școli

Publicat: 12 10. 2023, 07:30
Ședința CSAT, 11 aprilie 2023 / presidency.ro

Președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care începe la ora 12:00.

Principala temă avută pe agenda ședinței de CSAT este consumul de droguri și alte substanțe stupefiante de către tineri/elevi. Președintele Iohannis a anunțat, în prima zi de școală, că va introduce subiectul drogurilor în CSAT, acesta fiind un pericol pentru securitate națională.

Efectele, amploarea, provocările societale ale consumului de droguri, mai ales de la vârste fragede și în școli, sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale, a declarat șeful statului, pe 11 septembrie.

Pe ordinea de zi mai figurează: evoluțiile privind situația de securitate în regiunea Mării Negre în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Implicații pentru România și planul de înzestrare a Armatei României 2024-2033.

În cadrul ședinței CSAT vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale, a anunțat Administrația prezidențială.

Precedenta reuniune a CSAT a avut loc pe 11 aprilie.

CITEȘTE ȘI:

UPDATE VIDEO | Klaus Iohannis nu spune ce ajutor militar oferă România Ucrainei, ca să nu afle Putin de la televizor. Ce spune Marcel Ciolacu

VIDEO | Marcel Ciolacu ține cash în mașină, nu în sacoul făcător de bani. Ce spune premierul despre limitarea plăților numerar