Cum arată CALENDARUL prezidențialelor. Începe săptămâna în care Guvernul va oficializa datele pentru cele două tururi

Publicat: 13 01. 2025, 08:00

În această săptămână, Guvernul României va adopta o Hotărâre privind data oficială pentru alegerile prezidențiale din 2025. În acest context, Gândul va prezintă în exclusivitate un calendar detaliat al alegerilor, care include datele esențiale pentru depunerea candidaturilor la BEC, campania electorală și perioada de vot în diaspora, oferind o imagine completă a modului în care vor decurge alegerile prezidențiale din 2025.

Vineri, în cadrul unei ședințe de guvern, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că Executivul va adopta calendarul alegerilor prezidențiale în săptămâna care urmează. Anunțul vine la scurt timp după acordul politic la care a ajuns Coaliția, în data de 8 ianuarie.

„Cel mai important fapt este că avem un acord politic privind organizarea alegerilor prezidențiale, turul întâi pe 4 mai, cel de-al doilea pe 18 mai”, a declarat Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de guvern de vineri. (mai multe detalii AICI)

Coaliția a stabilit datele pentru turul 1 și turul 2

După cum a fost anunțat de premierul Marcel Ciolacu, alegerile prezidențiale vor avea loc în două tururi, iar calendarul pentru acestea a fost deja stabilit în cadrul Coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități.

Turul 1: 4 mai 2025
Turul 2: 18 mai 2025

Pentru a oferi o imagine clară și completă asupra pașilor care trebuie urmați, Gândul prezintă o simulare detaliată a calendarului electoral, care include toate termenele-limită importante și intervalele de campanie.

  • Data-limită pentru depunerea candidaturii la BEC:

15 martie 2025 – Cu 50 de zile înaintea turului 1, conform legislației în vigoare, candidații trebuie să își depună candidaturile la Biroul Electoral Central (BEC). Data stabilește deefinitiv lista de candidați care vor participa la alegeri.

Calendarul campaniei electorale pentru Turul 1 și votul în diaspora

  • Începutul campaniei electorale: 4 aprilie 2025
    Conform legii 208/2015, articolul 64, campania electorală începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, adică pe 4 aprilie. În această perioadă, candidații și partidele politice vor desfășura campanii de promovare, mitinguri, întâlniri cu alegătorii și alte activități specifice pentru a câștiga susținerea electoratului.
  • Sfârșitul campaniei electorale: 3 mai 2025, ora 07:00
    Campania se va încheia cu o zi înainte de alegeri, pe 3 mai, la ora 07:00, conform reglementărilor legale. În acest interval, orice activități publice de promovare a candidaților vor fi interzise.
  • Votul în diaspora (3 zile): 2-4 mai 2025
    Pentru a asigura participarea românilor din afara țării, votul în diaspora va fi deschis pe o perioadă de 3 zile. Prima secție de votare va fi deschisă pe 2 mai în Auckland, Noua Zeelandă, iar ultima pe 4 mai în SUA, cu posibilitatea prelungirii.

Calendarul campaniei electorale pentru Turul 2 și votul în diaspora

  • Începutul campaniei electorale: 9 mai 2025
    Campania electorală pentru turul 2 va începe pe 9 mai, cu mențiunea că, până atunci, Curtea Constituțională va trebui să valideze rezultatele din turul 1.
  • Sfârșitul campaniei electorale: 17 mai 2025
    Campania pentru turul 2 se va încheia pe 17 mai, cu o zi înainte de ziua alegerilor. În această perioadă, candidații vor continua să își promoveze mesajele și să convingă electoratul să le acorde votul.
  • Votul în diaspora (3 zile): 16-18 mai 2025
    Votul pentru turul 2 va fi organizat în diaspora în aceleași condiții, pe o perioadă de 3 zile, începând cu 16 mai și încheindu-se pe 18 mai.

Mențiune: Datele sunt adaptate după calendarul electoral al alegerilor prezidențiale din 2024.


CITEȘTE ȘI:

Guvernul adoptă CALENDARUL alegerilor săptămâna viitoare. Marcel Ciolacu: Există o uriașă așteptare

Mihai Tudose: Certitudinea privind data alegerilor PREZIDENȚIALE va veni doar când apare în Monitorul Oficial / Ce spune despre Crin Antonescu?

Scenarii pentru PREZIDENȚIALE și provocările Coaliției pro-europene. Politolog: „Orice modificare ar însemna o renegociere a acordului de guvernare”