Cum caracterizează Ion Iliescu scrisoarea țărilor europene privind apărarea statului de drept

Publicat: 09 03. 2013, 12:41
Actualizat: 18 05. 2015, 18:02

Fostul președinte, Ion Iliescu, a pus pe seama campaniilor electorale din fiecare țară europeană cererea adresată lui Jose Manuel Barroso de Germania, Olanda, Danemarca și Finlanda prin care se propune un mecanism de intervenție împotriva statelor care încalcă statul de drept.

„Acum venim cu tot felul de fleacuri, sigur că sunt lucruri care țin de perfecționarea structurilor noastre statale, e un proces continuu de consolidare a cuceririlor democratice, dar de aici și până la disputele inutile, eu văd că oamenii înțelepți procedează cu mai multă atenție”, a declarat Ion Iliescu la începutul conferinței organizației PSD Sector 1.

El a adăugat că sunt agitații legate de situația politică din fiecare țară, în special din cauza campaniilor electorale.

„Acestea și alimentează niște idei care nu sunt întotdeauna chibzuite. Suntem în 2013, noi avem aproape 20 de ani în spate de dialog cu țările europene cu partidele europene”, a subliniat Iliescu.

Miniștrii de Externe ai Germaniei, Olandei, Danemarcei și Finlandei i-au transmis vineri o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în care îi cer să propună un mecanism de intervenție împotriva statelor care încalcă statul de drept și valorile fundamentale ale UE.
.