Cum i-a răspuns Cioloș unui internaut care îl trimitea „înapoi la Bruxelles”

Publicat: 17 09. 2016, 17:40

„Mergeți înapoi la Bruxelles!” i-a scris internautul, comentând la o postare a premierului despre pachetul legislativ de reducere a birocrației. „Nicio grijă, nu merg nicăieri. Mai am treabă aici”, i-a răspuns premierul Dacian Cioloș.

În același timp, după ce i s-a atras atenția pe Facebook că în învățământ se cer în continuare copii legalizate, Cioloș a replicat: „Unde anume? Ministrul a dat deja un Ordin pentru schimbarea procedurii. Puteți refuza să dați copie legalizată și să-i trimiteți pe cei care vă cer asta la ministru. Din păcate reflexele proaste se schimbă mai lent decât deciziile.”