Cum răspunde Daniel Constantin acuzațiilor lui Dan Voiculescu despre „judecata” din 2015

Publicat: 04 01. 2015, 18:13
Actualizat: 25 09. 2015, 13:23

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, și-a început anul cu o plângere penală depusă pe numele lui, dar și cu critici din partea fostului lider al PC, Dan Voiculescu.

După ce președintele fondator al conservatorilor i-a transmis că va fi judecat în 2015 și că va răspunde în fața lui Dumnezeu, Daniel Constantin îi răspunde cu cuvinte de laudă.

„Nu o să comentez/interpretez niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situație dificilă. Ca om, regret necazurile prin care trece Dan Voiculescu. Îi mulțumesc pentru sprijinul și încrederea acordate unui tânăr la intrarea în politica mare. Ca ministru în Guvernul țării, dar și ca simplu cetățean responsabil, trebuie să respect legile și deciziile justiției, chiar dacă ele afectează un om față de care am fost apropiat”, a transmis Daniel Constantin, printr-un comunicat de presă, postat și pe pagina sa de Facebook.

Referitor la informațiile privitoare la o plângere penală depusă pe numele lui, ministrul Agriculturii a precizat că a avut o corespondență cu Parchetul General, nu și cu procurorii DNA, prin care a transmis informațiile solicitate.

„ Nu am fost citat niciodată, cum nu am fost niciodată în fața vreunui procuror DNA, Parchet etc.”, a adăugat el.

Dan Voiculescu, aflat acum la închisoare, l-a acuzat pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, de lipsă de conștiință, la fel ca în cazul Cameliei Bogdan, judecătoarea care l-a condamnat, și a lui Emilian Eva, procurorul care i-a instrumentat dosarul ICA.

În plus, Voiculescu susție că atât Daniel Constantin, cât și ceilalți, vor fi judecați de divinitate.

„Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva, Camelia Bogdan, Daniel Constantin vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lucru se va întampla și cu acoliții lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiția să facă dreptate”, a scris Voiculescu, pe blogul său.