Cum s-a eschivat Iohannis, întrebat de ce nu a invitat-o pe Gabriela Firea la recepția de 1 Decembrie de la Cotroceni

Publicat: 29 11. 2016, 17:22

„Ministerul Apărării a dorit în recunoașterea meritelor doamnei primar general să îi facă o invitație specială la paradă, ceea ce s-a și întâmplat cu știința mea. Faptul că doamna primar general a interpretat așa cum a interpretat invitația mi se pare inelegant”, a declarat președintele Iohannis, întrebat de ce Gabriela Firea, care nu are probleme penale, nu a fost invitată la parada de 1 decembrie.

Klaus Iohannis a afirmat că MAPN a dorit să organizeze în mod exemplar parada de 1 decembrie, iar Gabriela Firea a contribuit alături „de destul de mulți” la deblocarea situație de la Arcul de Triumf.

„Nu răspund niciunor acuzații. Nu cred că cineva mă poate acuza de ceva (…). Dacă vorbim de primarul general, în pregătirea evenimentelor de 1 decembrie au apărut, cum este destul de frecvent, probleme. S-a pus problema din noiembrie unde să se țină paradă, Arcul de Trumf a fost bine împachetat de constructor, iar Piața Constituției a fost deja dată unor organizatori pentru un târg de Crăciun. Atunci opțiunile au devenit foarte puține. MApN a dorit să organizeze exemplar aceste manifestări și am fost de acord ca toată lumea să se implice în rezolvarea problemei de la Arcul de Triumf, pentru a permite organizarea paradei acolo. S-au implicat destul de mulți și printre cei care s-au implicat a fost doamna primar general, care a contribuit la deblocarea situației și la ajungerea în situația în care se poate face parada în zona Kiseleff – Arc de Triumf”, a declarat președintele Iohannis.

Întrebat de ce Firea nu a a fost invitată la recepția de la Cotroceni, dacă au fost atât de utile contribuțiile primarului general, Iohannis a refuzat să răspundă. „Cred că am epuizat subiectul acesta”, a încheiat președintele.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică seara că de 1 decembrie va merge la parada națională și va sta în public, printre bucureșteni, nefiind invitată la tribuna oficială și nici la recepția de la Cotroceni.

„Mă voi duce la Arcul de Triumf, cu ceilalți bucureșteni și turiști, și voi sta în public, fără să am această onoare și demnitate de a sta la tribună”, a spus ea la un post de televiziune. Gabriela Firea a afirmat că a fost uimită că nu a fost invitată nici la parada de ziua națională, nici la recepția de la Palatul Cotroceni.