„Curățenie” la filiala PNL Pitești. Șapte membri, excluși din partid / Ce reproșuri li se aduc

Publicat: 05 07. 2019, 13:20

Biroul Politic Județean al PNL Argeș a decis, joi, în cadrul unei ședințe, excluderea din partid a șapte membri: Tiberiu Avrămescu, Florin Baboi, Dragoș Predescu, Flavia Ghițu, Otilia Șerban, Andrei Moșteanu și Dumitru Moise.

Aceștia sunt acuzați de neimplicare în acțiunile partidului și de nerespectarea deciziilor organizației județene.

„Motivele pentru care cei numiți au fost sancționați cu excluderea din PNL sunt: neimplicarea în acțiunile partidului, lipsa acțiunii politice; abateri repetate de la política și deciziile PNL Argeș, a hotărârilor BPN și BPJ, prin denigrarea pe rețelele de socializare și în grupurile interne de comunicare a PNL – declarații care au dăunat intereselor și/sau imaginii partidului, liderilor săi locali și naționali; organizarea unor grupuri și acțiuni în interiorul PNL, instigând membrii partidului împotriva conducerii județene și naționale”, se arată într-un comunicat al PNL Argeș.

Decizia a fost luată cu 22 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și un vot anulat.

În ședința Biroului Politic Județean s-a mai hotărât reconstrucția Biroului Politic Local Pitești și urgentarea desemnării candidatului la funcția de primar al Piteștiului.

O decizie similară a fost luată săptămâna trecută și în PNL Dâmbovița, unde 12 consilieri locali din județ au fost excluși din partid, aceștia fiind acuzați că nu s-au implicat în campania electorală.

Foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru