Dacian Cioloș, în ședința PSD: Intenția mea nu este de a rade tot. Ce s-a întâmplat după ce Liviu Dragnea i-a urat premierului „bun venit” în PSD

Publicat: 16 11. 2015, 09:02

UPDATE 15:37. Președintele PSD, Liviu Dragnea, i-a urat lui Dacian Cioloș, zâmbind, „bun venit în cadrul PSD” în momentul în care premierul desemnat a ajuns la ședința CExN a social-democraților, acesta răspunzând că astfel de afirmații sunt „periculoase” și exprimându-și speranța într-o colaborare PSD-Guvern.

„Vă urez bun venit în cadrul PSD”, a spus Liviu Dragnea, în debutul ședinței, câțiva social-democrați râzând și făcând glume între ei că PSD își „deschide porțile” către tehnocrați.

„E periculos ce ziceți”, a comentat, zâmbind, Dacian Cioloș.

Premierul desemnat a afirmat că speră într-o colaborare cu PSD pentru proiectele cu care va veni în perioada următoare.

„Mă simt binevenit în calitatea pe care o am acum, în mijlocul dumneavoastră, cu speranța că vom putea colabora chiar dacă este vorba de un Guvern tehnocrat, fără sprijin politic a priori, dar sper să putem obține sprijinul politic atât prin modul în care am structurat echipa guvernamentală, cât și prin ceea ce dorim să facem”, a explicat Cioloș.

Știrea inițială. În debutul întâlnirii, liderul PSD Liviu Dragnea a afirmat că a stabilit această ședință pentru ca social-democrații să poată lua o decizie politică privind susținerea Guvernului doar după ce au reușit să vorbească direct cu premierul desemnat despre echipa sa și despre programul de guvernare.

„Colegii noștri din CExN vor pune, așa cum este firesc, câteva întrebări care ne interesează și care ne pot ajuta să luăm o decizie în cunoștință de cauză”, a spus Dragnea.

Dacian Cioloș le-a dat asigurări social-democraților că nu va face schimbări în Guvern fără a se consulta cu partidele parlamentare, în contextul în care Liviu Dragnea afirma recent că speră că premierul desemant nu va face „epurări”.

„Nu este intenția mea de a veni pentru a rade tot și a pune altceva în loc. Cred că astfel de momente ar trebui schimbate cu o abordare guvernamentală rațională și eficientă în actul de guvernare și cam asta aș vrea să fac acolo. Ceea ce a fost bun o să continuăm, dar ceea ce va trebui adaptat pentru mai mult eficiență o să schimbăm”, a spus acesta.

Cioloș a dat asigurări că, înainte de orice schimbare importantă, Guvernul său va veni în fața Parlamentului pentru a discuta cu partidele.

„Vreau să deschidem activitatea guvernamentală spre o comunicare eficientă și consultare eficientă cu restul societății. Vă rog să vedeți Guvernul acesta nu așa cum am înțeles că unii au interpretat, a, lor nu le pasă de noi, de Parlament, pentru că suntem învechiți și o să se ducă și o să discute cu societatea civilă”, a continuat Cioloș.

Premierul desemnat le-a cerut social-democraților să vadă în Guvernul său un „partener”.

„Eu vă sugerez și vă propun să folosiți acest Guvern tehnocrat de un an de zile ca un mijloc, ca o platformă de comunicare între societatea civilă și clasa politică și să profităm de acest an electoral intens. (…) Să vedeți Guvernul acesta ca un partener, deschis, receptiv”, a spus acesta.

Dacian Cioloș a subliniat că un astfel de parteneriat va ajuta la creșterea gradului de încredere al populației în actul politic.