Dăncilă despre restructurare: Avem în ambele partide miniștri care trebuie să plece

Publicat: 14 08. 2019, 18:55

„Evaluarea miniștrilor nu o facem în funcție de partid, evaluarea o facem în funcție de activitatea pe care au desfășurat-o. Nu am terminat încă evaluarea și cred că această evaluare trebuie să o discut cu partenerii de coaliție , nu cred că dacă vin în spațiul public și spun un anumit lucru acest lucru va fi benefic pentru continuarea acestei coaliții. Trebuie să lămurim lucrurile în interiorul coaliției. Avem în ambele partide miniștri care trebuie să plece și miniștri care trebuie să rămână, dar cred că aceste lucruri trebuie să le stabilim în interior”, a declarat Viorica Dăncilă, aflată în vizită la Suceava.

„De ce ziceți că rămânem fără majoritate? Eu cred că nu vom rămâne fără majoritate (…) Nu ne dorm să iasă ALDE de la guvernare, dar opțiunea este al lor. România are nevoie de stabilitate. Am venit împreună cu promisiuni și împreună trebuie să ducem la capăt implementarea acestor măsurii. Avem datoria aceasta față de români, pentru că promisiunile au fost ale coaliției”, răspune aceasta.

Premierul a reluat ideea remanierii, spunând că aceatsa va avea loc, dar fără o restructurare în Parlament.

„Un nou program de guvernare nu putem să avem decât dacă venim la vot în Parlament, pentru că schimbarea programului de guvernare presupune acest vor. Vom avea o ajustare pentru că au trecut doi ani și jumătate și au intervenit și alte priorităși. Vom veni și cu măsuri pe care le așteaptă cetățenii. Venim cu remaniere, nu cu restructurare, acolo unde miniștrii nu au îndepliniit criteriile sau programul”, a spus aceasta.

Întrebată dacă este firesc să existe doi candidați la prezidențiale într-o singură coaliție, Dăncilă a completat: „Eu știu că este firesc ca PSD să aibă candidat la alegerile prezidențiale. Nu pot vorbi în numele ALDE, dar știu că PSD trebuie să aibă candidat”.