Daniel Barbu, membru al ALDE și fost șef al AEP, a fost pus sub urmărire penală în dosarul subvențiilor de la PSD

Publicat: 24 04. 2019, 19:38

This browser does not support the video element.

Daniel Barbu (ALDE), fost președinte al AEP a fost pus miercuri sub urmărire penală de procurorii DNA, pentru că în perioada în care era șef al AEP nu a urmărit destinația subvențiilor acordate partidelor politice și că, mai mult, a stopat controalele care se aflau în curs. 

Daniel Barbu, fost președinte al Autorității Electorale Permanente, este acuzat de procurorii anticorupție de săvârșirea infracțiunii de neurmărire conform legii a respectării destinației subvențiilor, transmite Direcția Națională Anticorupție, fără să ofere și numele suspectului audiat miercuri de DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici.

În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, în calitate de președinte al Autorității Electorale Permanente, Daniel Barbu u ar fi urmărit, conform legii, destinația subvențiilor acordate formațiunilor politice.

El este acuzat că nu ar fi dispus, așa cum prevede legea finanțării activității partidelor politice, verificări anuale pentru fiecare partid, privind respectarea prevederilor legale referitoare la venituri , inclusiv cele provenite din fonduri publice, și subvenții, precum și modul în care s-au făcut cheltuielile.

Mai mult, Barbu este acuzat și că ar fi stopat unele controale aflate în curs.

Concret, printr-o adresă din 22 ianuarie 2019, ca urmare a unei scrisori adresate Autorității Electorale Permanente de către trezorierul unui partid, în calitate de președinte al AEP, Barbu ar fi dispus în mod discreționar, oprirea controalelor inițiate prin ordine de serviciu de către directorul structurii competente, controale ce vizau respectiva formațiune politică, transmite DNA, fără a face public numele trezorierului PSD, Mircea Drăghici.

Procurorii DNA atrag atenția că, în legea privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale nu există nicio prevedere legală care să permită oprirea unui control dispus de directorul structurii competente din cadrul AEP.

„Deși a luat cunoștință prin angajații AEP de „unele nereguli cu referire la utilizarea subvențiilor „, nu a fost de acord cu solicitarea unuia dintre angajați săi de a se relua controalele suspendate din dispoziția sa, preferând să își dea demisia în data de 27.02.2019 din funcția de președinte al AEP”, transmite DNA.

Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, audiat miercuri la DNA în dosarul trezorierului PSD, Mircea Drăghci, a declarat, miercuri, la ieșirea de la DNA, că nu era în atribuțiile sale să demareze controale în instituție, precizând însă că fiecare partid cheltuiește banii cum consideră oportun, potrivit normelor legale. Pe 18 februarie 2019, Daniel Barbu a demisionat din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente, pentru a candida la alegerile europarlamentare din partea ALDE.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au extins, luni, urmărirea penală față de Mircea Drăghici, trezorier PSD, cu privire la o altă infracțiune de delapidare. Procurorii DNA îl acuză pe Drăghici că ar fi scos din patrimoniul partidului un autoturism de lux marca Mercedes Benz, în valoare de 324.800 lei, fără încasarea contravalorii acestuia la momentul înstrăinării.

Trezorierul PSD a fost pus sub urmărire penală în 2 aprilie de procurorii DNA pentru că și-ar fi însușit 380.000 de euro din subvențiile acordate pentru PSD, pe care i-a folosit pentru plata unui imobil. Acesta este acuzat că și-ar fi însușit banii de subvenții pentru partid prin încheierea unui contract de închiriere a unui imobil. Mircea Drăghici a precizat, în replică, că nu înțelege unde este infracțiunea de delapidare de care îl acuză DNA în ceea ce privește achiziția autoturismului Mercedes, spunând că mașina a fost plătită de PSD din fonduri private, nu din subvenție. Trezorierul PSD a adăugat că imobilul din Pipera nu a fost niciodată în proprietatea sa.

Foto: Mediafax Foto