Data la care Camera Deputaților va vota moțiunea simplă la adresa lui Tudorel Toader

Publicat: 13 03. 2019, 19:03
Actualizat: 25 03. 2019, 21:21

This browser does not support the video element.

Biroul Permanent al Camerei a decis ca votul pe moțiunea simplă prin care Opoziția cere demisia lui Tudorel Toader, să fie dat în plenul de miercuri, 20 martie. Deputații trebuiau să voteze moțiunea, încă de săptămâna trecută, însă PSD nu a asigurat cvorum, iar plenul a fost suspendat.

Moțiunea simplă inițiată de PNL și USR la adresa ministrului Justiției va fi votată în plenul Camerei Deputaților din 20 martie, zi în care va fi votată și cea prin care Opoziția cere demiterea ministrului Eugen Teodorovici.

Săptămâna trecută a fost dezbătută în plenul Camerei Deputaților moțiunea simplă inițiată de Opoziție la adresa lui Tudorel Toader, însă ședința în care trebuia să se voteze a fost suspendată din lipsă de cvorum, după ce grupul parlamentar al PSD a decis să nu se prezinte la vot.

Social-democrații i-au reproșat ministrului Justiției faptul că nu a adoptat o Ordonanță de Urgență în privința Codului Penal și Codului de Procedură Penală, așa cum s-a stabilit în CEx al PSD.

La dezbatere, Florin Iordache l-a întrebat pe Tudorel Toader când o să adopte o OUG pentru punerea în acord a articolelor declarate neconstituționale de CCR în Codul Penal și din cel de Procedură Penală, așa cum s-a stabilit în CEx-urile PSD, și i-a cerut explicații în privința transformării Secției de anchetare a magistraților în direcție.

Luni, liderii coaliției, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, s-au întâlnit însă nu au discutat situația lui Tudorel Toader.

Referitor la ministrul Justiției, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți că nu și-a schimbat părerea despre Tudorel Toader, spunând că „dacă îi deranjează pe așa de mulți probabil că face și ceva bine. Ministrul nu poate să mulțumească pe toată lumea”.

Întrebat dacă ministrul Justiției ar trebui să vină și să vă prezinte OUG din Justiție solicitate de social-democrați, liderul ALDE a spus că aceste acte normative au fost asumate și de Toader.