Datornicii la creditele ipotecare ar putea scăpa temporar de executarea silită a imobilelor până la redresarea financiară

Publicat: 04 08. 2014, 18:16
Actualizat: 18 05. 2015, 16:49

Persoanele care au luat credite ipotecare și nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară, fără a plăti cauțiune, potrivit unei inițiative legislative aflată în consultare publică, inițiată de patru parlamentari PSD. Printre inițiatori se numără și liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu.

Dacă acest proiect va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie și cauțiunea nu va fi necesara în cazul debitorilor care fac dovada că bunul imobil ce urmează a fi executat are destinația de locuință pentru familie, nu dețin un alt imobil cu această destinație și fac dovada că nu realizează mai mult decât venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei.

Potrivit acestui proiect de modificare a Codului de procedură civilă, aceste condiții trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

Inițiatorii subliniază că, în acest moment, legislația din România nu conține dispoziții de favorizare a debitorilor din cadrul creditelor ipotecare, cum ar fi norme privind iertarea de datorie, având în vedere criza economică, sau norme de amânare a executării silite pentru o anumită perioadă de timp, în care să i se ofere debitorului posibilitatea de a se redresa economic și de a fi în măsură să achite ratele.

Ei propun, de asemenea, prin inițiativa legislativă, ca, în contractele de credit ipotecar în care creditorul a efectuat evaluarea bunului cu bani din acest credit, creditorul să nu poate extinde executarea silită asupra altor bunuri aparținând debitorului său.

„Având în vedere că bunul ipotecat a fost evaluat la momentul acordării împrumutului ca acoperitor al creanței băncii, aceasta nu poate impune debitorului să suporte riscul diminuării de valoare a bunului într-o eventuală vânzare”, arată inițiatorii.

Propunerea legislativă, semnată de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru, președintele Comisiei pentru administrație din Senat, Darius Vâlcov, și deputatul Daniel Bărbulescu, urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este primă Cameră sesizată.