De ce nu au mai plecat în Republica Moldova președintele Klaus Iohannis și premierul Victor Ponta

Publicat: 21 01. 2015, 22:09
Actualizat: 22 01. 2015, 07:59

Senatorul PSD, Mircea Geoană, a declarat la Gândul Live că președintele Klaus Iohannis a fost obligat să-și amâne vizita în capitala Republicii Moldova, deoarece partidele parlamentare nu au ajuns la un consens pentru formarea Guvernului. 

„Președintele României nu putea să meargă dacă guvernul nu este instalat, el face o vizită de stat acolo, nu o vizită particulară”, a explicat Mircea Geoană. 

Cu toate acestea, au apărut informații în presa din Republica Moldova despre o vizită – fulger plănuită de premierul Victor Ponta, după ce președintele Iohannis își anulase deplasarea. După o întâlnire cu președintele Iohannis, premierul Ponta a renunțat și el să facă deplasarea în Republica Moldova. 

„Ce a vrut să facă Victor Ponta nu știu, dar bănuiesc că a vrut să fie și el în poză. Probabil a fost tras de mânecă de președinte, deciziile se iau la președinție, bănuiesc că lucrurile au fost clarificate”, a spus la Gândul Live Mircea Geoană