De unde îi „AUTOSUSPENDĂ” Ponta pe cei trei: Vanghelie era vice, Șova era vice și purtător de cuvânt, iar Ghiță era „șef PSD Online”

Publicat: 21 10. 2014, 18:27

Marian Vanghelie, Sebastian Ghiță și Dan Șova vor fi suspendați din toate funcțiile din PSD, a anunțat Victor Ponta, la finalul unei ședințe de urgență, care a durat aproximativ o oră și jumătate. Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, avea funcția de vicepreședinte al PSD și de președinte executiv al PSD București, senatorul Dan Șova era vicepreședinte și purtător de cuvânt, iar deputatul Sebastian Ghiță era la conducerea PSD Online și membru în Comitetul Executiv Național.

„În ultimele 24 de ore au fost atacuri de imagine la unii colegi din conducerea partidului și cei care au apărut în opnia publică. Marian Vanghelie, Sebastian Ghiță și Dan Șova se vor suspenda din toate funcțiile din partid.E o decizie luată din BPN, am discutat cu acești colegi, vreau ca PSD să fie cel mai important partid, cel mai ordonat, disciplinat și responsabil. Dacă în ultimul timp ne-am concetrat energia pentru conducerea Guvernului și a campaniei, îmi este foarte important ce se întâmplă cu partidul. Cei care greșesc plătesc, cei care au probleme trebuie să le lămurească. Poate lucrurile reintră pe făgașul normal”, a declarat Ponta, la finalul ședinței.

Mai mult, Marian Vanghelie a adăugat faptul că a fost propunerea sa de a se autosuspenda din partid, dar că își menține declarațiile făcute la adresa lui Sebastian Ghiță.

„Fac și eu ca domnul Iohannis, am avut ghinion să pic în contextul problemelor. Funcția mea e Marian Vanghelie, m-am cerut singur să mă autosuspend la pachet. A fost o scăpare firească, nervoasă a mea. I-am explicat președintelui că sunt urmărit de două luni, înseamnă că cineva are bani foarte mulți de mă urmăresc. Eu vă spun foarte clar. Îmi mențin ce am spus vizavi de domnul Ghiță, ca e în spatele acestei acțiuni. Nu-l consider vreun membru vechi de partid”, a spus Vanghelie.

De altfel, el a precizat că mai mulți membri PSD „au probleme cu Ghiță pentru că aduce prejudicii de imagine partidului”. Întrebat de ce i-a adresat injurii și premierului Victor Ponta, în respectiva înregistrare, Vanghelia a spus că a fost doar „o adăugare”.

La ieșire, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că nu este o situație fericită în PSD, dar că autosuspendarea celor trei membri a rezolvat lucrurile.

„Înseamnă că sunt un om important, dacă vorbeau despre mine. Acum totul este în regulă, după autotsuspendarea celor trei colegi. Nu suntem fericiți că am ajuns în situația asta, dar mergem mai departe”, a spus Dragnea.

Liderii PSD au fost convocați de urgență în ședință la sediul din Kiseleff, după apariția stenogramelor în care Hrebenciuc îi promitea lui Șova că-l pune șef la PSD. În plus, o înregistrare cu Marian Vanghelie, în care primarul a înjurat doi paparazzi, crezând că aceștia au fost puși pe urmele sale de  Sebastian Ghiță și de Victor Ponta, a fost un alt subiect de dispută în interiorul partidului. În filmarea respectivp, Vanghelie țipă la paparazzi și le transmite că îl arestează pe Sebastian Ghiță.

Premierul Victor Ponta a ajuns hotărât la sediul PSD. „Vreau să facem ordine și disciplină, trebuia să trec mai des pe aici”, a spus prim-ministrul, la începutul ședinței.

La rândul său, și vicepremierul Liviu Dragnea s-a arătat extrem de tranșant, când a comentat stenogramele Hrebenciuc-Șova.

„Marele noroc pentru unii este că prostia nu este o infracțiune”, a spus Dragnea.

În acest timp, la ședință a ajuns și senatorul Dan Șova, care a intrat pe ușa din spate a sediului, fără a face comentarii.

La rândul lui, Marian Vanghelie care, urmărit de paparazzi, i-a înjurat, crezând că sunt puși pe urmele sale de tandemul Sebastian Ghiță – Victor Ponta, a precizat că respectivii lucrează pela o firmă care se ocupă cu „lucruri dubioase”.

„Eu cred că dacă a fost ceva ilegal, dacă cineva se ocupă pentru a te urmări, trebuie arestați. Dacă cineva face ceva ilegal, următoarea perioadă instituțiile abilitate o să găsească și firmele care urmăresc oamenii politici pentru diverse șantaje. Firma respectivă lucrează cu oameni care se ocupă prin discoteci cu lucruri dubioase”, a punctat Vanghelie, înaintea ședinței.

Reuniunea conducerii centrale a partidului are loc în condițiile în care deputatul Viorel Hrebenciuc, pe al cărui nume a fost făcută cerere de încuviințare a arestării preventive, și-a dat demisia, în cursul dimineții, din Parlament.

Totodată, social-democrații au fost convocați în condițiile în care discuțiile dintre Hrebenciuc și purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, privind succesiunea la șefia PSD, redate în dosarul DNA, au devenit publice.

Dialogul Hrebenciuc-Șova

Concret, este vorba despre stenogramele din dosarul în care Viorel Hrebenciuc îi promitea lui Dan Șova că-l va ajuta să preia șefia partidului, dacă Victor Ponta va ajunge președinte. În schimb, Hrebenciuc i-a cerut și Șva adoptarea unei legi privind amnistia și grațierea.

În acest dosar, Viorel Hrebenciuc și Dan Șova sunt acuzați că de trafic de influență.

„În data de 17.10.2014, Viorel Hrebenciuc și-a folosit influența față de Dan Șova, în scopul de a-l determina să inițieze o propunere legislativă privind amnistia și grațierea unor pedepse. Astfel, pe parcursul unei întâlniri, cei doi au discutat în detaliu despre acuzațiile aduse lui Viorel Hrebenciuc în legătură cu reconstituirea unor suprafețe de fond forestier, despre condițiile de incriminare a acestor fapte și despre riscul de a fi condamnat. Pentru a evita executarea pedepsei aplicată printr-o hotărâre anterioară lui Miron Mitrea și pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, Viorel Hrebenciuc i-a cerut lui Dan Șova să îl asigure că va fi adoptată o lege de amnistie și grațiere, solicitare pe care acesta a acceptat-o. Din cuprinsul discuției, rezultă că propunerea legislativă nu urmărea rezolvarea unei nevoi sociale, iar cei doi nu au avut în vedere argumente de politică penală, ci exclusiv protejarea lui Viorel Hrebenciuc și a lui Miron Mitrea, împrejurare care califică folosul ca necuvenit”, se arată în document.

Fragmente din stenograma discuției dintre Viorel Hrebenciuc și Dan Șova, în transcrierea DNA:

HREBENCIUC VIOREL: …Acum îți spun cinstit, cu toată chestiunea, va trebui să facem într-un fel cu amnistia. Uite și tu, mă că…

ȘOVA DAN: Amnistie și grațiere obligatoriu!

HREBENCIUC VIOREL: Pe cuvânt îți spun, Dane, și tu să le spui la partid asta.

ȘOVA DAN: Și știți ce trebuie făcut, domnul președinte – trebuie să, nu o să putem să abrogăm abuzul în serviciu, dar…

Gândul a transmis LIVE TEXT declarațiile premierului Victor Ponta

– Am primit un mandat foarte clar ca după primul tur să discutăm cu ceilalți contracandidați pentru o evenutală susținere.

– Am reiterat un mesaj foarte clar referitor la acuzațiile aduse unor membri ai partidului. Mesajul este foarte clar, acela de a se pune la dispoziția justiției, să-și asume responsabilitate. Lucrurile sunt foarte clare, nu a blocat nimeni justiția. Demisia domnului Hrebenciuc este un semnal foarte clar.

În ultimele 24 de ore au fost atacuri de imagine la unii colegi din conducerea partidului și cei care au apărut în opnia publică, Marian Vanghelie, Sebastian Ghiță și Dan Șova se vor suspenda din toate funcțiile din partid.

– Este foarte clar că există prejudicii de imagine, că oamenii aceștia sunt colegii noștri, dar trebuie să își asume responsabilitatea pentru lucruri care nu au de a face cu campania electorală în mod direct și că, din acest punct de vedere, sunt suspendați din toate funcțiile din partid. E o decizie luată din BPN, am discutat cu acești colegi, vreau ca PSD să fie cel mai important partid, cel mai ordonat, disciplinat și responsabil. Dacă în ultimul timp ne-am concetrat energia pentru conducerea Guvernului și a campaniei, îmi este foarte important ce se întâmplă cu partidul. Cei care greșesc plătesc, cei care au probleme trebuie să le lămurească. Poate lucrurile reintră pe făgașul normal.

– Calitatea de membru de partid se pierde odată cu o decizie a justiției.

– Mi-aș dori să nu trăiesc tot timpul cu senzația că cineva mă înregistrează dacă vreau să discut cu un coleg despre funcțiile din partid

Aseară a făcut declarații  (n.r. – Sebastian Ghiță) fără a avea niciun mandat din partea conducerii. Orice coleg care-și dă cu părerea în public în această perioadă trebuie sancționat. E o perioadă în care trebuie disciplină, atât. Eu le-am mai dat niște avertismente, unii au înțeles și au respectat disciplina, alții nu.

– Dacă nu se potolesc, la CExN se vor lua măsuri mult mai dure.

– Doamna Firea este purtătorul de cuvânt al PSD

– De acum l-am tras pe margine și sunt convins că va respecta disciplina de partid. Dacă nu, pleacă din partid.

– Sper să-și facă aceste destănuiri ale vieții lor după campanie.