De Ziua Națională, șeful Ambasadei SUA vorbește românește: „Sunt mândru să numesc România aliat și prieten al Statelor Unite”

Publicat: 01 12. 2014, 01:57
Actualizat: 01 12. 2014, 15:56

Diplomatul american Dean Thompson, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei SUA, care, în lipsa unui ambasador, este șeful misiunii americane, a transmis un mesaj de felicitări României și poporului român, cu ocazia Zilei Naționale. Cu toate că, în mare, este același mesaj cel transmis vineri de șeful său, Secretarul de Stat John Kerry, interpretarea lui Thompson este surpriza, acesta rostind discursul în limba română.

„Sunt mândru să numesc România aliat și prieten al Statelor Unite și, la sărbătorirea acestei zile alături de familie și prieteni, trebuie să știți că așteptăm cu interes să continuăm parteneriatul strategic mulți ani de acum înainte. La mulți ani, România!”, ne-a transmis Dean Thompson.

Mai jos, mesajul integral:

„În numele președintelui Obama, al secretarului de stat Kerry și al poporului american, dați-mi voie să vă felicit de ziua Marii Uniri. Acum nouăzeci și șase de ani, românii s-au unit pentru a crea un stat democratic ce garanta egalitatea tuturor naționalităților și religiilor și proteja libertatea presei, libertatea de asociere și libertatea de exprimare. În această zi îi cinstim pe acei lideri vizionari și îi aplaudăm pe cei care continuă să apere aceste libertăți fundamentale, să consolideze democrația și să celebreze diversitatea din România.

SUA sunt recunoscătoare pentru contribuțiile semnificative ale României la securitatea regională și mondială. În calitate de aliați NATO, stăm alături în Afganistan, desfășurăm antrenamente militare comune și colaborăm la bazele militare din Deveselu și Mihail Kogălniceanu. Împreună îi protejăm pe cetățenii noștri de criminalitatea internațională și de teroriști prin intermediul cooperării dintre instituțiile noastre de apărare a legii.

Sunt mândru să numesc România aliat și prieten al Statelor Unite și, la sărbătorirea acestei zile alături de familie și prieteni, trebuie să știți că așteptăm cu interes să continuăm parteneriatul strategic mulți ani de acum înainte.

La mulți ani, România!”