DECALOGUL disidenților din PNL pentru Crin Antonescu. „Congresul nu trebuie să fie o adunare care votează orbește pentru interesele unei singure persoane”

Publicat: 17 02. 2013, 14:35
Actualizat: 31 07. 2014, 15:02

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, și fostul vicepreședinte PNL Vlad Moisescu au anunțat că au propus zece amendamente pentru modificarea Statutului partidului, astfel încât PNL „să nu fie subordonat intereselor și obiectivelor unei singure persoane”.

„Congresul PNL nu este și nu trebuie să fie o adunare care votează orbește în favoarea intereselor unei singure persoane”, a susținut Andrei Chiliman, duminică, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, săptămâna viitoare delegații la Congresul PNL vor avea de făcut „o alegere crucială pentru viitorul liberalismului în România”.

„Avem de ales între a continua și dezvolta proiectul liberal pentru societatea românească, proiect pentru care noi doi (Chiliman și Moisescu, n.r.) ca și mulți alții ne-am încris în PNL acum 23 de ani, iar pe de altă parte cealaltă variantă este subordonarea totală a partidului față de interesele și obiectivul politic al unei singure persoane”, a susținut Chiliman.

La rândul său, Vlad Moisescu a prezentat amendamentele propuse, printre care și cele anunțate de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.

Între acestea se numără alegerea tuturor membrilor Biroului Politic prin vot uninominal, inclusiv a secretarului general al partidului, desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale prin votul tuturor membrilor de partid în cadrul unor alegeri primare, dar și instituirea unui criteriu de integritate prin care să fie interzisă susținerea la nivel guvernamental, pentru portofoliile ministeriale, a persoanelor trimise în judecată pentru o faptă penală.

Moisescu a precizat că amendamentele au fost înaintate, vineri seară, comisiei pentru Statut a PNL.

El a menționat că amendamentele formulate vin să corecteze modificările aduse la Statutul PNL în 2010, când s-a convenit asupra unui „centralism democratic”.

„Tot Statutul a fost concentrat, prin modul în care a fost întocmit, în puterea președintelui. Acest principiu e străin valorilor liberale – și aici suntem chiar în consens cu domnul Antonescu, care de la tribuna acelui congres a spus că este un statut temporar și cu prima ocazie vom reveni la valorile și tradițiile liberale (…) Aceste 10 amendamente ale noastre credem că vor repune în drepturi liberatatea, democrația și justiția internă în PNL”, a explicat Moisescu.

El a mai precizat că între amendamentele susținute se numără și limitarea numărului de mandate consecutive ale președintelui PNL la cel mult două, prevedere care să fie în oglidă cu cele care privesc mandatul președintelui României.

„Eliminarea abuzului de putere exercitat de organismele de conducere centrală împotriva organizațiilor teritoriale prin stipularea unei singure situații în care o conducere de filială poate fi demisă prin votul Consiliului Național Executiv – numai în cazul în care filiala respectivă a obținut la alegeri un rezultat cu cel puțin 5 procente sub media națională”, a mai spus Moisescu.

De asemenea, un alt amendament prezentat de acesta transferă competența numirii comisiei permanente pentru statut și regulament și a trezorierului de la președinte la Delegația Permanentă.

„Transferul intergral a atribuțiilor de desemnare a candidaților PNL la alegerile locale către structurile teritoriale ale partidului”, a fost o altă propunere a celor doi liberali.

În plus, Moisescu a cerut reglementarea expresă a independenței Curții de Onoare și Arbitraj față de orice organism de conducere politic al PNL și a „accesului liber la justiția internă a oricărui membru PNL”.

„Instituirea sancțiunii pierderii de drept a funcției de conducere deținută în interiorul partidului de către un membru găsit responsabil prin decizia COA de orice încălcare a Statutului PNL, inclusiv a celui responsabil de încălcarea prevederii care stipulează atașamentul PNL față de valorile occidentale și față de angajamentele asumate de România față de UE și NATO”, a mai susținut Moisescu.