Deputat PMP: Romania si Republica Moldova se îndreaptă vertiginos spre reunire

Publicat: 12 07. 2017, 11:32

Deputatul PMP a explicat că cele doua state sunt în plin proces de reintegrara, aratand ca Bucureștiul este prezent în Republica Moldova nu doar prin cei aproape un milion de cetățeni ai săi reintegrați în naționalitatea română, ci și prin proiecte de finanțare strategică.

„Cele două state ale noastre sunt în plin proces de reintegrare. România a devenit primul partener comercial al Chișinăului, atât la capitolul importuri, cât și exporturi. Fiecare al treilea cetățean al Republicii Moldova și-a restabilit cetățenia română, iar alți o treime din locuitori au depus cereri în acest sens. Bucureștiul este prezent în Republica Moldova nu doar prin cei aproape un milion de cetățeni ai săi reintegrați în naționalitatea română, ci și prin proiecte de finanțare strategică: peste 900 de grădinițe din Basarabia au fost renovate, modernizate și dotate cu bani de la București. Proiecte strategice de reintegrare sunt și cele de interconexiune energetică, atât privind gazoductul Iași-Chișinău, cât și rețelele electrice de tensiune înaltă care vor asigura emanciparea energetică rapidă și completă a românilor basarabeni de sursele energetice rusești folosite astăzi drept pârghii de influență și control geopolitic”, a declarat deputatul Codreanu.

Codreanu a mai afirmat că integrarea Republicii Moldova este următorul proiect de tara al Romaniei, după integrarea în NATO și Uniunea Europeană.

„După integrarea României în NATO și în Uniunea Europeană, următorul nostru proiect de țară este integrarea Republicii Moldova. Pe scurt, e vorba despre Reunirea celor două state românești ale noastre”, a precizat deputatul PMP.

Comisia Politică a APF, a avut pe agendă statul de drept și lupta contra terorismului, situația politică din statele spațiului francofon, combaterea radicalismului religios, legalizarea și dezincriminarea canabisului din perspectiva politicilor publice, pedeapsa capitală în spațiul francofon.