Diana Șoșoacă, lidera SOS România, și generalul în rezervă acuzat de trădare de țară într-un dosar instrumentat de DIICOT, Radu Theodoru, au făcut o nouă vizită la Ambasada Rusiei, unde s-au întâlnit cu reprezentantul Moscovei la București, Vladimir Lipaev, cu ocazia unei recepții organizate de Ziua Națională a Rusiei, care este sărbătorită pe 12 iunie.
Șefa SOS susține că „în urma unei discuții private și sincere” pe care a avut-o cu ambasadorul Rusiei în România „a primit o asigurare directă, fără echivoc”: „Niciodată Rusia nu va ataca România!”
„Este mesajul oficial transmis de Federația Rusă către România cu ocazia Zilei Naționale, un angajament ferm de respectare a suveranității țării noastre și de respingere a oricărei forme de agresiune. Un mesaj pe care l-am primit cu responsabilitate și pe care îl transmit mai departe românilor, pentru că adevărul trebuie spus și cunoscut”, completează Diana Șoșoacă.
Imagini de la eveniment în care apar Diana Șoșoacă și generarul (r) Radu Theodoru au fost publicate și pe pagina de Facebook a Ambasadei Federației Ruse în România.
Cine este Radu Theodoru, generalul în rezervă, vizat de DIICOT. Lăudat de RUSIA, neagă Holocaustul: „Hitler e o invenție a evreilor”
Generalul în retragere Radu Theodoru, veteran de război, este vizat de procurorii DIICOT într-un dosar de trădare, ale cărui ramificații duc în Federația Rusă. În vârstă de 101 ani, generalul în rezervă Ioan-Radu Theodoru a devenit, de-a lungul vieții autorul unor lucrări în care neagă Holocaustul, numindu-l pe Hitler „o invenție a evreilor”, e un apărător al mareșalului Antonescu, și apreciat de Rusia pentru viziunea sa antieuropeană.
Generalul de flotilă aeriană în retragere Ioan-Radu Theodoru, în vârstă de 101 ani, a fost membru fondator al PRM, și un apropiat a lui Cornel Vadim Tudor.
De asemenea, Radu Theodoru i-a luat apărarea mareșalului Antonescu, fiind autorul mai multor lucrări în care neagă Holocaustul, potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România. (Mai multe informații,AICI)
Acuzații de trădare de țară
În data de 5 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 persoane, cercetate pentru „săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trădare”.
Acuzațiile aduse de procurorii DIICOT celor reținuți sunt din cele mai grave – „subminarea politică și a capacității de apărare a țării”, legături cu Rusia lui Vladimir Putin, „demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din alianța militară la care este parte”.
Doi diplomați ruși, declarați PERSONAE NON GRATA la București
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat pe 5 martie că autoritățile române au decis declararea persona non grata a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia.
Este vorba Victor Makovskiy și de adjunctul acestuia, Evgheni Ignatiev. Cel din urmă personaj apare și în dosarul Parchetului ce îl vizează pe Călin Georgescu.
SRI: Cei șase români acuzați de trădare erau AJUTAȚI de cei doi diplomați ruși declarați persona non-grata de MAE
Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că cele șase persoane reținute joi pentru trădare au cerut de mai multe ori sprijin din partea unor ofițeri de la Ambasada Rusiei. Mai mult, SRI anunță că cei doi diplomați declarați, miercuri, „persona non grata” de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sprijineau acțiunile derulate de cei șase români acuzați de trădare.
„În cadrul aceleiași acțiuni, la propunerea DGIA și SRI, doi diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București au fost declarați persona non grata de către MAE, la data de 05.03.2025, în temeiul art. 9 alin. 1 al Convenției de la Viena din 18.04.1961 privind relațiile diplomatice, ratificată prin Decretul 566/1968. Cei doi diplomați ruși au desfășurat acțiuni de culegere de informații din domenii de interes strategic și au întreprins acțiuni de susținere a demersurilor anticonstituționale ale grupării”, transmite Serviciul Român de Informații. (Detalii, AICI).
Sursa colaj foto: Facebook/ Ambasada Rusiei în România
Sursa video: Facebook/ Diana Șoșoacă
CITEȘTE ȘI: