Discursul despre națiune și sacrificiu al lui Antonescu. „România e compusă din genii și analfabeți, oameni de caracter și prostituați perpetuu”

Publicat: 12 11. 2012, 15:18
Actualizat: 01 06. 2015, 19:50

Ideea unui proiect național care să întărească forța României în cadrul UE și cea a „sacrificiului” pentru națiune în timpul guvernării au fost principalele puncte ale discursului lui Crin Antonescu cu ocazia lansării programului de guvernare al USL.

„Are și România dreptul de a face o politică națională?”, a fost întrebarea cheie în prima parte a discursului lui Crin Antonescu de la Palatul Parlamentului. „România este compusă din toți, împreunează definitiv genii și analfabeți, oameni de caracter și prostituați perpetuu, România ne adună și noi ca politicieni trebuie să lucrăm pentru proiectul unei națiuni care să-i ducă pe cei mai buni să lucreze pentru cei mai slabi”, a subliniat liberalul.

În debutul luării sale de cuvânt, președintele PNL i-a atacat pe cei care „din diverse motive ne spun că este o mare rușine să vorbești despre națiune și un proiect național”.

„Ești considerat comunist, retrograd, anti-european, anti-american, dar sunt convins că nu este așa. Ascultați-l pe președintele SUA, ascultați cum mesajul său când întreaga lume îl privește are în miezul său mesajul despre forța și mesajul națiunii americane”, a fost pledoaria lui Antonescu pentru un proiect național.

În plan european, el a dat exemplul Germaniei, Franței, Spaniei care își construiesc politica europeană plecând de la o politică națională. 

„E oare națiunea, interesul național, proiectele pentru națiuni desuete? Națiunea nu este o amintire sau o iluzie. Națiunile moderne nu mai exclud, nu mai discriminează, dar națiunile moderne integrează. La masa UE, la masa lumii se cooperează, dar se cooperează între națiuni care își armonizează interesele, nu și le neagă, uită. Are clasa politică românească obligația fundamentală de a identifica și servi pe durată interesele naționale. Toată lumea te respectă dacă faci asta, cu excepția unor oameni din interiorul României”, și-a continuat pledoaria pentru politica națională Crin Antonescu.

Prezidențiabilul USL a pledat pentru un viitor președinte care să fie „al României”. El a recunoscut că după 2016, USL se va desființa, iar cele două mari partide – PSD și PNL vor intra într-o competiție electorală.

Victor Ponta premier, USL trebuie să se sacrifice

Pentru a puncta ideea unității USL, Crin Antonescu a anunțat că știe cu siguranță cine va fi viitorul prim-ministru: Victor Ponta. În timpul guvernării, cuvântul de bază va fi, potrivit președintelui PNL, sacrificiul.

„Nu suntem nici providențiali, nici extraordinari, nu suntem nici atât cât societatea ar merita. Trebuie să adunăm toate resursele dacă vrem să înțelegem că noi suntem singurii care putem începe acest proiect. Pentru asta nu este suficient doar să nu furăm, să nu mințim, pentru asta nu este suficient să fim harnici, pentru asta mai trebuie ceva și deși nu îmi plac cuvintele mari când le spun, nu găsesc alt cuvânt decât acela de sacrificiu. Nu trebuie să sacrificăm altceva, decât înțelegând că atunci când suntem descurajați nu este nimeni să ne încurajeze, ne-am asumat misiunea să-i încurajăm noi pe alții”, a plusat Antonescu.