Dispută pe acciza la combustibil. Ponta îi răspunde lui Băsescu: „Sunt gata să suport o mică bătălie electorală și populistă”

Publicat: 31 03. 2014, 18:04
Actualizat: 19 03. 2015, 11:49

Decizia introducerii, de la 1 aprilie, a accizei suplimentare pentru benzină și motorină va fi menținută de Guvern. În replică față de acuzațiile președintelui Traian Băsescu potrivit cărora acciza va reprezanta „o nouă povară fiscală asupra populației”, premierul Victor Ponta i-a transmis șefului statului, de la Palatul Victoria, că este „gata să suporte o mică bătălie electorală și populistă” cu acesta.

Concret, Ponta a apărat acciza cu argumentul că ar asigura confinanțarea pentru mai mulți ani a construcției de infrastructură, ceea că ar scădea, în timp, „durata și consumul de combustibil” , ca și „numărul accodentelor rutiere”. „Este adevărat ce spune președintele, că până acum România avea cel mai mic preț la benzină din țările europene, și că prin măsura pe care am luat-o căutăm asigurarea unei finanțări pe termen lung pentru cofinanțarea pentru proiectele de autrostrăzi, durata și consumul atât pentru transportatorii de mărfuri cât și pentru consumatori vor scădea și mai ales numărul de accidente rutiere. Este un proiect pe termen mediu și lung pe care l-am discutat inclusiv cu partenerii noștri, CE și FMI și care a fost aprobat de Parlament”, s-a justificat premierul, evitând să precizeze cum estimează că va evolua prețul combustibilului și efectul acestei modificări asupra nivelului de trai imediat.

Ponta a reluat, în schimb, ideea că în ședința de Guvern din această săptămână, va fi oficializată posibilitarea recuperării a unei părți din acciză de către transportatorii de marfă care nu fac evaziune fiscală. „Miercuri vom adopta actul normativ prin care, din trimestrul trei, o parte din această taxă, 4 eurocenți, va fi returnată transportatorilor care prezintă facturi”, a anunțat Ponta, declarându-se „absolut convins” că „toate instituțiile, ANAF, SRI sunt extrem de pregătite în a combate orice încercare de fraudă prin facturi false”.

Subiect a două scrisori oficiale trimise de președinte premierului, acciza suplimentară a fost introdusă oficial printr-o ordonanță în decembrie 2013, fiind amânată ulterior pentru luna aprilie 2014.


Gândul a transmis LIVE TEXT cele mai importante precizări ale premierului cu o zi înainte de oficializarea accizei, atât pentru benzină, cât și pentru motorină.

„În boardul din 27 mai se va aproba noua strategie de parteneriat între Banca Mondială și România, 2014-2017 care presupune acordarea unui miliard de euro anual. 18 ani, dobândă 3,5%. Sunt condițiile pe care le obține o țară cu un rating AA. Vor fi folosiți în special pentru sănătate, educație și incluziune socială, dar și pentru proiectele de energie pe care România le desfășoară în această perioadă. S-a semnat deja un acord pentru 250 de milioane de euro pentru infrastructura de sănătate”

„Vom avea o unitate de implementare la nivelul Cabinetului Primului-Ministru pentru procedurile de achiziții publice, proiectele de energie și strategia de combatere a șomajului în rândul tinerilor”

„Este adevărat ce spune președintele, că până acum România avea cel mai mic preț la benzină din țările europene, și că prin măsura pe care am luat-o căutăm asigurarea unei finanțări pe termen lung pentru cofinanțarea pentru proiectele de autrostrăzi, durata și consumul atât pentru transportatorii de mărfuri cât și pentru consumatori vor scădea și mai ales numărul de accidente rutiere. este un proiect pe termen mediu și lung pe care l-am discutat inclusiv cu partenerii noștri, CE și FMI. Părerea domnului președinte o cunosc, dar sunt gata să suport o mică bătălie electorală și populistă.”

„Miercuri vom adopta actul normativ prin care, din trimestrul trei, o parte din această taxă va fi returnată transportatorilor care prezintă facturi”.

„Toate instituțiile statului își vor face datoria. Eu am încredere în instituțiile statului și nu le folosesc pentru a obține câteva voturi în plus”.