Doi consilieri prezidențiali și un consilier de stat PLEACĂ odată cu Klaus Iohannis. Decretele semnate în ultima zi de la Cotroceni

Publicat: 11 02. 2025, 10:52
Actualizat: 11 02. 2025, 12:48

Klaus Iohannis și-a dat demisia de la Palatul Cotroceni, iar odată cu el, trei dintre consilierii săi părăsesc Administrația Prezidențială.

Marți, 11 februarie 2025, în ultima zi de mandat, președintele demisionar a semnat mai multe decrete privind eliberarea din funcție, la cerere, a doi consilieri prezidențiali și a unui consilier de stat.

Astfel, începând cu 12 februarie 2025, Simona-Livia Maftei și Diana-Loreta Păun nu vor mai ocupa funcția de consilier prezidențial, iar Nicoleta Nicolae-Ioana își încheie mandatul ca și consilier de stat.

Totodată, Klaus Iohannis a semnat și decretul privind trecerea în rezervă, începând cu 1 martie 2025, a general-locotenentului cu trei stele Incicaș Teodor din Ministerul Apărării Naționale.

Sursa FOTO: Presidency.ro


CITEȘTE ȘI: