Dosarul înregistrărilor în care Traian Băsescu vorbește despre cazul lui Dan Voiculescu a fost redeschis

Publicat: 25 04. 2018, 11:28

În luna ianuarie a anului trecut, procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal după ce a apărut în spațiul public o înregistrare în care Traian Băsescu apare când vorbește despre informații pe care le-ar fi primit în legătură cu dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

Ulterior, dosarul a fost clasat, iar apărarea grupului GRIVCO, deținut de Dan Voiculescu, a formulat o plângere față de decizia de clasare. Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că în urma plângerii depuse față de decizia de clasare, cauza a fost redeschisă.

Inițial, dosarul a fost deschis după ce procurorii s-au autosesizat în urma înregistrărilor apărute în presă, afirmau tot surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Sebastian Ghiță a prezentat, la vremea respectivă, o înregistrare în care interlocutor este prezentat ca fiind fostul președinte Traian Băsescu care spune că știe cum a fost condamnat Dan Voiculescu și cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustață.

În înregistrarea difuzată anul trecut de România TV, Sebastian Ghiță a declarat că „sunt multe persoane cărora în acești 10 ani li s-au făcut mari nedreptăți. Cazurile pe care le cunosc îndeaproape cu amănunte și știu cât de nedrept, incorect au fost aranjate și măsluite sunt cel al lui Adrian Năstase, al lui Șereș, felul în care lui Geoană i s-au furat alegerile, felul în care au fost păcăliți milioane de români la suspendarea lui Băsescu, felul în care a fost deturnată voința Monei Pivniceru la numirea lui Kovesi, cazul lui Voiculescu cu Camelia Bogdan și judecatorul Mustață, felul in care s-a măsluit dosarul Voiculescu-Bendei, felul în care s-a aranjat dosarul Sârbu pe adresa secretă a lui Florian Coldea”.

„Nu doar eu cunosc aceste lucruri, ascultați-l pe fostul președinte Traian Băsescu ce povesteste despre întâmplările din biroul său pe care le-a înregistrat, întâmplări desfășurate în prezența lui Florian Coldea, Kovesi, Cameliei Bogdan. Dacă asta vi se pare justiție atunci nu mai am ce spune”, a declarat Sebastian Ghiță. Ulterior, postul România Tv a prezentat o înregistrare în care interlocutorul este prezentat fostul președinte Traian Băsescu.