Dragnea, AMENINȚAT de 3 luni cu pozele publicate de Ponta: Să le dea pe toate, nu am POZE INDECENTE cu Kovesi sau Maior

Publicat: 10 09. 2018, 22:41

Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că fotografia publicată de Victor Ponta pe Facebook a fost făcută, cel mai probabil, la ziua SRI și există mai multe de acest fel, deoarece era un fotograf al SRI care făcea poze tuturor participanților. Dragnea îl acuză pe George Maior că răspândește pozele.

„Habar nu am dacă fotografia de aseară e reală sau nu, securiștii sunt în stare de orice. Nu am negat că m-am întâlnit cu Maior sau Coldea. Cred că era un eveniment, ziua SRI. Erau peste 100 de oameni, eram vicepremier, membrii Guvernului, conducerile ICCJ, Parchete. 100 și ceva de persoane, primeam invitație și mergeam. Mâine poate apare o poză cu mine și Gabi Vlase (n.r.: actualul șef al SIE), chiar am făcut poze cu el. Nu aveam de unde să știu atunci că Maior și Kovesi stăteau cu fundul pe protocoale neconstituționale”, a declarat Liviu Dragnea, la Antena 3.

„Îi zic lui Maior, că el i le dă, nu știu cum le-a luat de la SRI, Maior i le-a dat lui Ponta, să le facă publice. Era un fotograf de la SRI care făcea poze tuturor. Poate apar cu Livia Stanciu, care ulterior mă condamnase. Faptul că am poze stând de vorbă cu unul sau altul nu mă compromite pe mine, ci pe ei, că arată cât sunt de securiști. Nu văd de ce nu le dau pe toate, că ar fi bine. Am primit astfel de amenințări de 3 luni, am spus dați pozele, că nu îmi amintesc să am poze indecente cu Kovesi sau Maior. Vorbeam și cu Elena Udrea. Eu nu mergeam cu bâta”, a mai precizat Dragnea.

Fostul ofțer SRI Daniel Dragomir a reacționat înaintea lui Liviu Dragnea și anunță că va cere Comisiei parlamentare de control a SRI să obțină și să facă publice toate fotografiile realizate la sindrofiile organizate de serviciu.

„Săptămâna trecută, ambasadorul în SUA, George Maior, a lansat o amenințare mafiotă și a spus că o să vină vremea când o să vorbesc și eu. A vorbit aseară prin contul de Facebook al finului său, Victor Ponta. Această fotografie este făcută de fotograful oficial al SRI. Singura persoană care făcea fotografii la aceste întruniri este fotograful oficial. Acolo e un sediu, cel din K2. Vă confirm că acela este sediul. Prima întrebare: Cum a ajuns fotografia din arhiva SRI la Victor Ponta? Doi: dacă este arhiva personală sau se plimbă pe internet astfel de fotografii, eu voi face altceva. Mâine dimineață voi sesiza Comisia parlamentară de control al SRI, că înțeleg că aceste fotografii nu sunt clasificate, și Comisia de control a SRI să solicite toate la SRI fotografiile făcute în acea perioadă și publicate în mod transparent și să le vadă toată țară pe toate. Nu erau întâlniri operative acolo, în care prindeam ruși. Erau șprițuri. Cine mai putea fi în poza? Putea să mai fie domnul judecător Ionuț Matei, judecătoarea Livia Stanciu, puteau să fie alți procurori șefi din DNA, în afară de doamna Kovesi, putea să fie actuala șefă a ÎCCJ, doamna Tarcea. (…) Dacă vreți transparență, și domnul Ponta ne arată transparență, haideți să le publicăm pe toate cu toată lumea”, a declarat Daniel Dragomir, la Antena3.

O fotografie în care președintele PSD Liviu Dragnea apare alături de fostul director al SRI, George Maior, iar în plan secund se poate vedea fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost postată pe Facebook de fostul premier Victor Ponta. O alta, cu Dragnea și fostul adjunct SRI Florian Coldea, a fost făcută publică de Ponta luni seara, într-o emisiune la B1 TV.

„Da, stimați români, Liviu Dragnea luptă de mult cu Maior, cu Kovesi, cu Statul Paralel, cu Soros-bla bla/ din interior luptă cu ei! Minciuni ridicole pentru cei care încă mai vor să se lase prostiți! Ah, da! Și Liviu Dragnea este cel mai bun exemplu de familie tradițională, nu e așa? Adevărul este că Liviu Dragnea luptă doar ca să își ascundă banii de la Teldrum și Farmavet, să scape de răspundere penală și să își promoveze propriul interes!!! România, resursele sale naturale, Parlamentul, Guvernul sau PSD sunt simple instrumente pentru propășirea lui Dragnea și a familiei sale! Sper să îl întrebe Răzvan Dumitrescu în direct în emisiune, dacă nu are timp îi rog pe curajoșii din CEX ul PSD și pe cei care își rup cămașa de pe ei la televizor pt „Dl Președinte Dragnea” să îl întrebe cât de tare lupta el cu George Maior și cu Kovesi în anii trecuți! Trebuie să terminăm definitiv cu această minciună și ipocrizie care își bate joc de bunul nostru simț, dar și de viitorul nostru! Eu am această datorie!”, scrie Ponta pe Facebook, în mesajul care însoțește fotografia.