Dragnea îl acuză pe Cioloș că se folosește de campania pentru „Cumințenie”

Publicat: 01 10. 2016, 10:35

„S-a făcut din > un soi de simbol național, în jurul căruia se construiește, pe bani publici, imaginea de > a tehnocratului. În zgomotul asurzitor al acestei campanii, alte lucrări de artă trec din patrimoniul statului către diverse colecții private. În aceste condiții, mă văd obligat să trag un semnal cu privire la alte opere de artă retrocedate care se pot pierde, precum cele din >”, a precizat Liviu Dragnea într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Liderul PSD susține că i-a cerut prim-ministrului să explice de ce Guvernul nu și-a exercitat dreptul de preemțiune și în cazul altor opere de artă, precum picturile din „Colecția Manu”. Respectivele opere, amintește Dragnea, au fost scoase la licitație, fără ca Executivul să răspundă măcar la notificarea prin care era înștiințat că își poate exercita dreptul de preemțiune pentru achiziția lor.

Premierul Dacian Cioloș a anunțat vineri, în ultima zi a campaniei pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului”, că procesul de subscripție publică ar putea fi prelungit, în ultimele zile fiind trimise peste 20.000 de sms-uri, iar, în total, peste 100.000 de români au donat peste 1 milion de euro. Într-un mesaj video publicat vineri pe site-ul guvernului, premierul spune că procesul de subscripție ar putea fi prelungit, având în vedere că este pentru prima oară în România când în doar patru luni și jumătate s-a strâns o astfel de sumă importantă pentru un proiect cu valoare culturală. Cioloș a spus că Guvernul va oferi detalii legate de prelungirea campaniei de achiziție publică în zilele următoare