Dragnea vrea ca Ponta să candideze la alegerile parlamentare: Nu se află în vreo situație din Codul etic

Publicat: 10 12. 2015, 12:34
Actualizat: 18 07. 2016, 18:24

Potrivit noul Cod de Etică și conduită al PSD, adoptat, miercuri seară, în ședința CExN, social-democrații care au plagiat sau au comis infracțiunea de evaziune fiscală nu vor avea sprijinul PSD pentru a ocupa funcții politice alese sau numite. Criterii care se aplică, însă, numai dacă există o hotărâre judecătorească în acest sens.

„Victor Ponta nu se află în niciuna dintre aceste situații (…) Dacă va dori să candideze, va putea să facă asta. Eu sper că da, acest cod de conduită nu a fost făcut nici pentru mine, nici pentru Victor Ponta”, a declarat Liviu Dragnea la finalul ședinței CEx.

Fostul președinte PSD și fost premier Victor Ponta este unul dintre demnitarii care au fost acuzați de plagiat. În 2003, Victor Ponta a obținut titlul de doctor în drept la Universitatea din București cu teza „Curtea Penală Internațională”, coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcție. În 2012, săptămânalul britanic de știință „Nature” a publicat în ediția online știrea potrivit căreia Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat. Materialul din „Nature” despre plagiat a fost preluat de presa românească și internațională. Ponta a respins acuzațiile și a declarat că este vorba de un joc politic, pe fondul unei dispute între Guvernul și președintele României, pe atunci Traian Băsescu, pe tema reprezentării României în cadrul Consiliului European.

În august 2012, Mihail Neamțu, Adrian Papahagi și Minel Augustin Ofițeru au făcut un denunț la Parchetul instanței supreme în acest caz, însă procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.

Mai mult, Victor Ponta este trimis în judecată și pentru infracțiuni privind spălarea de bani. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au trimis în judecată, în septembrie, în stare de libertate, pe Victor Ponta, la data faptelor avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat „Ponta Victor-Viorel”, fiind acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor.