Drumul invizibil al banilor cu care s-a lansat Victor Ponta la președinție: iată FACTURA spectacolului omagial de pe Arena Națională

Publicat: 24 10. 2014, 21:58
Actualizat: 01 02. 2019, 05:47

Arena Națională. Ca să se vadă de ce e în stare să dea partidul în materie de întrunire bine populată. Câteva zile s-a muncit pe rupte. Poliția a scos din cartier mașinile nepesediste. Pe Facebook s-au rulat oferte anume pentru „voluntari”: două ore de aplauze la 20 de lei. Unii, mai norocoși, au luat și câte 100. RATB-ul, cu dinții strânși de foame, a împânzit afișe să-și cheme angajații într-o excursie de zile mari: chiar pe la stadion și chiar la ora 15.00, la fix și pur întâmplător pentru o lansare.

Câteva mii au fost aduși parcă anume să dea fastuasei adunări obligatoria notă rurală. Și ca să fie sigur de norod, partidul, de la înălțimea guvernării sale, l-a comandat cu două ore mai înainte. Cine a inventat acum mulți ani cântările electorale ale omului, sperând probabil – pe atunci – la 2000 de spectatori capabili să și sară gardul, nu și-ar fi putut măcar închipui dezmățul din orașul PSD. Un orășel de 60 – 70.000 de oameni înghesuiți, împinși, convinși, ademeniți cu 10-20 de lei ori c-o privire spre un stadion la care n-o să ajungă, altfel, niciodată, stă sufocat într-o arenă. Orașul PSD plesnește.

Omul legii și dezordinii: „Uite, târfo, dacă ai din ăsta intri. Altfel, nu!”

Cine nu are bilet nu trece. De la volan, o femeie ieșită sâmbăta din casă privește perplexă. Înainte nu, înapoi nu, dar încotro? Din bulevard, un om, desigur al legii, îi flutură biletul de parcare special și strigă fără jenă: „Uite, târfo, dacă ai din ăsta intri. Altfel, nu!”

În fastul fără preț, nu e greu de distins nici sărăcia. E-n omul uscățiv, cu mâinile muncite și mânecile largi ale cămășii roase. E în femeia ștearsă, pe care-o rupe de mulțime tricoul imprimat cu-un Mikey Mouse, ironic, fără cap. E-n omul blând care se-aprindre dintr-o dată: „Eu să ajut partidul cu vreun ban? Nu, categoric, niciodată!”.

În varianta de TV livrată de partid el, cotizantul oarecare, a plătit însă totul. Fiece euro în șirul nesfârșit al bonurilor de lansare i-a revenit chiar lui: 20.000-30.000 la firma de pază, 12.000 la oamenii cu mătura de la final, cam 20.000 pentru pliante, altele 40.000 cât face stadionul, spre 60.000 furnizorului de tricouri și tot așa, până spre 200.000, fără transport, și mult mai sus cu tot cu miile de autocare, plase cu mâncare ori„diurne”. Vorbim de euro.

În jur de 1000 de agenți de pază au asigurat securitatea. Costul lor oficial este de 12 lei pe oră pentru fiecare

Omul cu tricou roșu. Și 60.000 de euro

Un soare care ustură ca lava face, de unul singur, opoziție. Valurile de oameni scurse din mii de autobuze fără nume îl ignoră însă, mânate de trompete, de lideri transpirați, de strigăte sinistre de război, din galeria de la Dinamo, rebrenduită azi. Orașul PSD gonește fără tihnă înainte.

De departe cel mai versat județ în prestidigitație electorală, Teleormanul s-a prezentat onorabil cu peste 100% dintre militanții onești.

Prins bine în mulțime, omul cu tricou roșu, nou, și l-a tras proaspăt peste cămașa alba, veche. Într-o mână ține biletul, ca pe o monedă de schimb cu un viitor imposibil de descifrat încă. În țara tuturor imposibilităților, are însă o certitudine: „O să îl ajutăm cu ce putem pe domnu” Ponta.  Cu ce? Cu voturi. Cu bani nu. Bani să ne dea dânsul nouă. Pentru azi vedem noi ce ne dă”.

Omul cu tricou roșu nou l-a luat fără să pună întrebări. Nu-i pasă că poartă, iată, un Fruit of the Loom made in SUA, adus prin Germania, păstrat câteva zile într-un depozit al Atlat Business Center din Pipera și cumpărat, în fine, cu 2 euro de la Hell Advertising, o agenție de publicitate al cărei șef, Oliver Arghirescu, e azi un răsfățat al ziarelor lucioase. Nu-i pasă că alți 7.200 poartă același tricou roșu trecut prin Hell ori că alți 20.000 vor fi primit deja tricouri albe, galbene, albaste. 60.000 de euro cât ar costa, la preț de catalog al agenției, tricoriada PSD, e pentru el o bulă fără sens.


Foto: Gândul

Foto: Gândul

Omul cu tricou roșu, nou, e un norocos. Alții, pesediști de 20 de ani cum se prezintă mândri, au venit cu tricourile de-acasă. „Eu sunt din Slatina și am venit special. Și o să dau pentru campania lu” domnu” Ponta… o să dau… 10 lei cu toată familia mea!”, se-anunță, vesel, unul.

Omul cu stare. Și 70.000 de pliante cu Marea Unire a lui Ponta cu românii

Din valul de olteni, ridică mâna muncită lui și se oprește calm. De la Ponta, pe care îl susține cu tot Doljul, atât mai vrea: „prospecție mai sănătoasă”. „O să îl ajutăm cu ce putem. Financiar? Hmm…” Un joc de buze dubitativ îi schimonosește o clipă fața. Vorbele îi ies însă pe dos: „Da! Eu ca cetățean din comuna Măceșu de Jos, sunt în stare…  Sunt în stare să ajut comuna pentru susținerea domnului Ponta. Deci sunt în stare. Nu mari cantități, da” nu sunt nici pălmaș”. Omul cu stare ar da, deci, dacă e nevoie. Pentru comună și pentru statut. Doar că nu i-a cerut-o nimeni, zice.

Partidul a tipărit, fără el, fără știrea și fără banii lui de nepălmaș, 70.000 de pliante cu Marea Unire a lui Victor Ponta cu românii. „Pliante promisiuni” le-a etichetat în pachete de câte „1000 buc”, dosite bine de oamenii cu ecusoane de organizator.


Foto: Octav Ganea // Mediafax Foto

Omul cu stare știe că Victor Ponta e cinstit. El n-are nevoie să afle că pliantul Marii Uniri PSD-iste din 2014 a ieșit de sub tiparul Amma Print, tipografia care a scris, cu un deceniu în urmă, „Năstase președinte” cu banii din „Trofeul calității” ori că patronal ei, Mihai Volintiru, este în acte liberal. Omul cu stare trece mai departe.


Foto: Gândul

 

Foto: Motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul „Trofeul Calității” în care Adrian Năstase a fost condamnat.

Omul cu revoluțiile. Și palma

În urma lui, se înșiră în grabă revoluționarii. Un ins bărbos duce un steag și râde fără gânduri. Din dreapta lui, o doamnă arțăgoasă, obișnuită cu manifestațiile, și-a pus de acasă pălăria, luând la fața locului numai tricoul roșu peste bluza neagră, a apăsărilor lăsate la intrare. „Dacă îl ajutăm? Da, cum să nu! Cum? Știu eu! Cu grijă”, mă repezește  fără tact, descurajându-mă pe loc. „Bani nu îi dau. Da” ce-i cerșetor? Eu sunt fondatoare, doamnă, fiondatoare din ”89. Femeia de pe tanc de la Revoluție sunt!”.

Femeia de pe tanc se-ndepărtează iritată. De nicăieri răsare însă un bărbat înalt și încruntat, cu tricolorul drept eșarfă: „De unde ești? De la B1? Dacă erai de la B1, așa-ți dădeam o palmă…!” Bărbatul care face încă revoluții își descleștează dinții brusc. În locul palmei primesc pe gratis un elogiu. El, Victor Ponta, e eroul.

Omul cu funcție. Și viitorul

În țara tuturor imposibilităților, un ins împovărat se luminează când i se pun în mână 10 lei și un tricou, iar la bufet paharul semi-gol de apă chioară se vinde cu alți 3. Omul cu funcție și-l poate permite. Bronzat uniform, cu haina costumului pe o mână și ochelerii de soare lăsându-I la vedere doar buzele și fruntea, omul cu funcție e, iată, orator în devenire: „Trebuie să înțelegem cu toții că politica e importantă. Fără politică niciun fel de activitate nu are o direcție. (…) Aportul fiecăruia vine și în completare. Aportul, mă refer aicea, financiar, pe care îl dăm prin participarea directă”. Iată-mă, în exercițiul democratic, transpirând în căutarea sensului din vorbele acestui domn. El e, în județe, partidul.

El ar putea înțelege ce înseamnă o astfel de lansare. Cu o scenă de concert Rolling Stones, când Bivolul, compania subcontractată de 360 Revolution, cere 4000 de euro numai pentru un CAR tv cu 8 camere, cu un mixer video și unul de sunet. Când chiria unui videoproiector e de 700 de euro, când instalarea unei scene de trei ori mai mici e 1500. El ar putea pune preț pe ecranele gigant, încadrate de coloane ale infinitului din carton, de un bej spălăcit, dintre care candidatul vorbește în imagini. Din fabrici, de la mitinguri anti-Băsescu, ba chiar de la Revoluția aceea adevărată pe care o mulțime fără memorie o ignoră în tribune. Mândri că suntem.


Foto: Gândul


Foto: Gândul

Omul cu limuzină. Și lumea lui

Spre ora oficială a lansării, câte o limuzină albă sau neagră sparge din timp în timp mulțimea scursă pea lei și pe trotuare, spre stadion. Numere ministeriale arată că, iată, banilor publici nu le e interzis accesul în orașul închis o zi de PSD. Darius Vâlcov, ministru al Bugetului, Rovana Plumb, ministrul Muncii, Titus Corlățean de la Externe, Eugen Teodorovici de la Fondurile Europene, Mircea Dușa, al Apărării, Mihnea Costoiu, al Cercetării, Ioan Rus de la Interne, desigur Doina Pană de la Ape deschid drumul.

Din urmă, un șir de 4X4 venit dinspre Consilii Județene sperie pedestrașii. Mircea Cosma și Marian Oprișan coboară și se îmbrățișează: „Excelență!” „Bine te-am găsit”. Între minunile PSD, dosarele leagă, iată, oamenii – prin prețuire – și-atunci când ei sunt liberi.

Prins în regia consultanților, Victor Ponta vine cu microbuzul.

În urma lui, mașinile cu „parcking A”, semnul de VIP al zilei, curg fără vreun deranj. Dintr-una se strecoară Viorel Hrebenciuc. În soarele dogoritor, nu poate însă calcula cât ar costa o astfel de lansare. „Nu mult, că doar fiecare  organizație și-a plătit partea. Important nu este asta, important e că suntem o forță, că am reușit să aducem 70.000 de oameni”, zice umil.

Întârziat la bairam, primarul Marian Vanghelie coboară fără grabă din Mercedes. „Nu știu eu cu prețurile. Eu am contribuit cu 7000 de oameni și cu tot ceea ce-i necesar pentru o campanie. Nu înseamnă că bani”, se eschivează și grăbește pasul.


Foto: Octav Ganea // Mediafax Foto

Omul cu candidatura. Și ceilalți

Din vârful scenei, ca scamatorii cei profesioniști la propria aniversare, eroul dă să se înfrupte, nicicând prea lacom, cu emoția celor veniți. 7.000 de la Vanghelie, 10.000 de la Piedone, peste 10.000 de la Onțanu și tot atâția de prin Ilfov. Până la 70.000 de mii, de peste tot.

Le strigă scrâșnit, în microfoane, le lasă pauze să îl adore, bea apă poticnit în fraze made in SUA fără priză.   


Foto: Octav Ganea // Mediafax Foto

De pe scaunul vecin, domnul Fănică simte că n-am venit, nici eu, nici el, la parade. A prins 23 August. Nu i se pare însă chiar totuna cu ce trăiește azi, în epoca democrației pure. N-avea pe vremuri, iată, nici oratori adevărați și nici tricouri roșii, galbene, albastre, albe neraționalizate. N-avea mândrie, nici speranță. N-avea un candidat așa de tânăr și nici aer condiționat în cursa de partid care îl aducea la București. Acum e bine. Cald, dar bine.

Însetat de mulțime, candidatul Ponta sfârșește, dar nu se aruncă în brațele ei. Garduri de fier separă militanții aduși cu duiumul de culoarul alb, păzit de tineri pesediști înlănțuiți pentru trecerea lui. Obiectivele foto surprind, de aproape, o falsă baie de mulțime. Un metru dincolo de gard, puhoiul se aruncă spre ieșire, nepăsător la candidat.

Omul cu banii. Și întrebările

Mii de euro s-au împrăștiat, în valuri, ca bucățile franjurate de confetti la finalul spectacolului electoral care a tresărit sub tobele geleriei Dinamo, dar n-a mișcat, în valuri de entuziasm, în jurul meu, pe niciun domn Fănică. Mii de euro care au venit de nicăieri și care se vor număra, se pare altădată. Ministrul Liviu Dragnea, pășește, la plecare, mulțumit. „Habar nu am cât a costat. Vedem săptămâna viitoare”. Știe însă câți au fost: fix 71.000. Și e, desigur mulțumit.


Foto: Octav Ganea // Mediafax Foto

Cine plătește? Partidul. „Cum am făcut tot timpul o să plătim. Din veniturile partidului”, mai spune Liviu Dragnea zâmbind pe sub mustață.

Dar cine e, în 2014, partidul? De la lansarea de pe Stadion, Ion Iliescu, primul descălecător în PSD, a preferat să lipsească. Mai tânărul Sebastian Ghiță a lăsat și el scaunul gol, umplând în schimb gazonul de scene mici și mari, ecrane și confetti, prin firma satelit a grupului Asesoft, 360 Revolution.


Foto: Gândul

În umbra lui Victor Ponta, a stat însă mereu Dan Șova.

În republica miraculoasă în care banii intră dinspre cotizanți fără ca ei să îi dea sau fără ca partidul să îi ceară, 30 de inși cu veste fluorescente ai firmei de salubrizare din sector, întinși la soare întreaga după-amiază, rămân cu gândul să muncească. E mult de strâns.


Foto: Gândul