„E disperarea unei bătrâne cocote pe care nu o mai vrea nimeni”. Prezidențiabilul PMP, mesaj dur la adresa lui Tăriceanu: România, „o casă dezbinată, o împărăție dezbinată”

Publicat: 27 08. 2019, 14:48

„Este cât se poate de clar ce se întâmplă. E vorba de spaima domnului Tăriceanu de a dispărea politic. E și disperarea unei bătrâne cocote pe care nu o mai vrea nimeni și amantul tânăr, seducător, profitor, care s-a gândit să îmbobineze bătrâna amantă. Au încropit un fel alianță. Și-au găsit un reprezentant în persoana domnului Diaconu, pe model ucrainean. S-ar părea că modelul ucrainean îl inspiră pe Victor Ponta. De acolo văd că își ia referințele. Partea proastă este că dacă această criză continuă e foarte prost pentru țara noastră”, a afirmat Theodor Paleologu, într-o conferință de presă susținută marți la Parlament.

Prezidențiabilul PMP a adăugat că a adus Constituția și Evanghelia lui Matei, citând din cea din urmă, pentru a face o analogie la faptul că România este, în prezent „o casă dezbinată, o împărăție dezbinată”.

„De asta am venit cu un citat din Evanghelia lui Matei. Este vorba de capitolul 12, 25, spune Isus «orice împărăție care se dezbină în sinea ei se pustiește și orice cetate, casă care se dezbină în sinea ei nu va dăinui». În momentul de față tare mă tem că România este o casă dezbinată, o împărăție dezbinată și este foarte grav dacă această situație de criză politică se prelungește până la alegeri”, a completat Paleologu.

ALDE a stabilit, luni, ieșirea de la guvernare și retragerea miniștrilor partidului din Guvern. Ramona Mănescu este singurul ministru ALDE care a rămas în Executiv, la portofoliul Externe. ALDE a mai decis alianța cu Pro România și susținerea candidatului independent Mircea Diaconu la prezidențiale.