E oficial. Traian Băsescu l-a numit pe Victor Ponta interimar la Justiție

Publicat: 28 03. 2013, 12:00
Actualizat: 28 03. 2013, 15:22

Președintele Traian Băsescu a semnat astăzi decretul prin care premierul Victor Ponta este numit interimar la Ministerul Justiției. Mandatul său temporar expiră pe 11 mai, dată până la care Ponta trebuie să îi trimită lui Băsescu o propunere de titular pentru Ministerul Justiției. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, șeful statului nu poate refuza numele înaintat de primul-ministru decât o singură dată.

Până atunci, primul-ministru a dat ca „foarte posibil” un acord cu președintele pentru numirea procurorilor șefi la Parczhetul General și la DNA, tergiversată în ultimele șase luni între palatul Victoria și Palatul Cotroceni.

„Este foarte posibil să fac propunerile pentru șefia DNA și cea a Parchetului General, dar numai în condițiile în care voi avea o discuție cu CSM și cu președintele, astfel încât să existe un acord între cele trei părți implicate de lege pentru că altfel, doar să fac propuneri pentru ca după aceea să mi le respingă președintele sau care nu sunt acceptate de CSM, nu are rost”, a spus Ponta marți seara, într-o intervenție la RTV.

Instalarea lui Victor Ponta la Justiție survine demisiei Monei Pivniceru după desemnarea acesteia judecător la Curtea Constituțională prin votul Senatului. La scurt timp, Băsescu și Ponta au convenit, într-o discuție telefonică, preluarea interimatului de către primul-ministru căruia i-a cerut să definitiveze numirile procurorilor în acest interval.

Ministerul Justiției, susține Ponta, va rămâne la PNL.