Filiala ALDE Timiș se reorganizează după demiterea fostul lider Marian Cucșa

Publicat: 26 09. 2019, 12:37

Potrivit unui comunicat al ALDE Timiș, reorganizarea filialei a fost discutată în cadrul unei întâlniri la care au participat președintele interimar al organizației, deputatul Anton Anton, secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, președintele TLDE Claudiu Catană și secretarul general adjunct al ALDE Tudor Tim Ionescu.

Reprezentanții organizației susțin că fostul lider, Marian Cucșa, a condus defectuos filiala.

„Discuțiile cu reprezentanții ALDE Timiș au scos la iveală modul defectuos în care deputatul Marian Cucșa a condus filiala, precum și comportamentul deplorabil pe care l-a avut față de membrii și aleșii locali ai ALDE. Acest stil de a conduce filiala al deputatului Cucșa a dus și la obținerea scorului dezastruos la alegerile pentru Parlamentul European din luna Mai, atunci când ALDE a obținut în Timiș un scor de doar 3,26%”, se arată în comunicat.

Reprezentanții ALDE Timiș susțin că nu îmărtățesc acțiunile fostului președinte și sunt hotărâți să reorganizeze filiala, astfel încât să obțină scoruri bune la alegerile prezidențiale pentru candidatul Mircea Diaconu, dar și la alegerile locale și parlamentare de anul viitor.

Marian Cucșa a anunțat în 19 septembrie că, în cadrul ședinței BPC al ALDE, a fost demis de la șefia organizației ALDE Timiș. „În cadrul ședinței BPC ALDE, am fost schimbat din funcția de președinte al filialei ALDE Timiș fără a se ține cont de votul celor peste 700 de delegați care au fost prezenți la conferința de alegeri a ALDE Timiș, delegați care mi-au încredințat votul pentru a fi președintele filialei Timiș”, a scris Marian Cucșa pe Facebook.