Firea, despre eventuale demiteri în PSD: Tradiția mai poate fi și stricată, dacă este neproductivă

Publicat: 24 11. 2019, 23:15

„Tradiția uneori mai poate fi și stricată, cum se spune, dacă a fost o tradiție care s-a dovedit a fi nu tocmai productivă pentru rezultatele partidului, cred că ar trebui schimbat ceva, și dacă este să analizăm cel puțin ultimii ani din istoria noastră recentă, cel puțin noi, să spunem mai tineri în politică, am regretat anumite momente politice care nu prea ne-au adus cinste, și anume că dacă un lider politic nu obținea un scor extraordinar sau pierdea anumite alegeri, noi în loc să vedem din ce cauza s-a obținut acel scor, să îmbunătățim relația noastră cu românii, să corectăm ceea ce se consideră a fi greșit, am venit să ne luptăm între noi, și nu cred că a fost de fiecare dată o atitudine corectă, ba aș spune dimpotrivă, am dat mare satisfacție adversarilor noștri, pentru că eu nu-i consider dușmani pe ceilalți politicieni, sunt adversarii noștri”, a declarat Gabriela Firea, duminică, după afișarea rezultatelor exit-pollurilor.

Primarul general al Capitalei l-a criticat pe Klaus Iohannis pentru mesajul ” O Românie fără PSD”, precizând că martirii revoluției din 1989 s-au sacrificat pentru a avea pluripartidism.

„Felicităm câștigătorul, dar după rezultatele oficiale. La ce am de făcut un mic comentariu, că deși cu un scor, din ceea ce arată cifrele exit poll, mare, în continuare se merge pe această idee, o Românie fără PSD, câtă vreme oameni și-au sacrificat viață la revoluție pentru a avea pluripartidism, pentru a avea libertate de expresie, libertate de opinie, iar cetățenii să se poată asocia liberi în orice formațiune politică. Și câtă vreme PSD a fost ales de fiecare dată în alegeri de un număr mare de români, nu cred că trebuie să mergem în continuare cu acest mesaj de a izola PSD. Așa cum spuneam puțin mai devreme, un om politic și un partid pot să aibă valoare atât la putere, cât și în opoziție, și este normal să fie așa, nu mai este vremea partidului unic sau vrem să ne întoarcem la acel partid unic care menținea la putere pe toți politicienii acelor vremuri”, a mai spus primarul Capitalei.

Datele provizorii, furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, după numărarea a 94,4% din voturi (8.582.275) arată că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut 62,8% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 37,1%.

Datele furnizate de AEP sunt după numărarea voturilor din 18.163 de secții.

Potrivit datelor provizorii Klaus Iohannis a obținut 62,8% din voturi, în timp ce Viorica Dăncilă a obținut 37,1%.