VIDEO | Florin Cîțu, despre nominalizarea lui Neacşu pentru funcţia de secretar general al Guvernului: I-am spus lui Ciucă să verifice legalitatea

Publicat: 02 12. 2021, 22:51
Actualizat: 02 12. 2021, 23:29

This browser does not support the video element.

Președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, joi la Digi24, că în urma discuției cu premierul Nicolae Ciucă i-ar fi transmis să verifice dacă este totul respectat din punct de vedere legal.

El a subliniat că responsabilitatea este a colegilor de Guvern din PSD, întrucât este nominalizarea lor.

„Am avut o discuţie şi cu premierul Ciucă, i-am spus să verifice legalitatea, să vadă tot, dacă din punct de vedere legal totul este OK. Trebuie să vedem lucrurile acestea. Până la urmă, este o nominalizare a PSD, dar trebuie să vedem dacă din punct de vedere legal totul este respectat”, a declarat Florin Cîţu.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că i-a adus la cunoștință premierului Nicolae Ciucă că propunerea PSD pentru funcția de secretar general al Guvernului va fi Marian Neacșu, despre care spune că este un „om serios” care a avut performanțe, în ciuda faptului că Neacșu a avut o condamnare penală, despre care spune că nu apare în cazier.  Ciolacu a precizat că își asumă această numire.

„Am făcut această propunere pentru Marian Neacșu, i-am adus la cunoștință primului ministru ca Neacșu să fie secretar general, care a avut performanțe, e un om serios. Nu a fost atât de norocos ca președinții de țară. Dl. Neacșu nu a furat nimic. Ca mulți alți aleși locali… A făcut parte dintr-un consiliu de administrație, nu a fost plătit, la o școală. Și-a angajat fata pe o perioadă de 4 luni. Asta e corupție Lucrurile sunt foarte clare. Dl. Neacșu a avut o condamnare pe conflict de interese, dar nu îi apare nimic în cazier. Omorâm oamenii? Ce facem? Eu îmi asum această numire”, a declarat Marcel Ciolacu.

În ceea ce priveşte trecutul lui Marian Neacşu, condamnat, în februarie 2016, la şase luni de închisoare cu suspendare, acuzaţia fiind de conflict de interese, fiindcă şi-ar fi angajat fiica la biroul de parlamentar
Citeşte întreaga ştire: Condamnat pentru conflict de interese pentru că și-a angajat propria fică la biroul parlamentar.