Florin Cîțu nu exclude un al treilea candidat la șefia PNL: „E posibil orice”

Publicat: 24 07. 2021, 12:15
Premierul Florin Cîțu / Sursa foto: Gov.ro

​Florin Cîțu nu a exclude varianta apariției unui al treilea candidat la Congresul PNL care va avea loc în septembrie. „Orice este posibil”, a spus premierul, sâmbătă, la alegerile PNL București

Cîțu a mai spus că dacă PNL vrea să fie cel mai mare partid din țară atunci e obligatoriu să aibă candidați la toate sectoarele din București și toate municipiile din țară.

Totodată, premierul a transmis un mesaj de susținere pentru Ciprian Ciucu, intrat în cursa pentru șefia PNL București, împotriva Violetei Alexandru, candidatul susțin de Ludovic Orban, liderul PNL.

Cîțu: „Orice e posibil”

Pentru mine este foarte important ca din 26 septembrie să facem profilul candidaților PNL pentru fiecare sector. Astăzi sunt sigur că alegerile se vor desfășura în condiții normale și va câștiga Ciprian Ciucu. Când vrei să fii cel mai mare partid din România nu ai decât să ai candidați la fiecare primărie de sector și municipiu din România (…) Orice este posibil (întrebat dacă este posibil să mai existe un al treilea candidat la conducerea PNL, n.red.). Nu pot eu să schimb aritmetica guvernamentală. Domnul Barna nu acuză nimic. De fiecare când a trebuit să luăm decizii am mers în Parlament. Și cei de la USRPLUS sunt în campanie electorală”, a spus Florin Cîțu sâmbătă.

În același timp, Cîțu a exclus scenariul în care după congresul PNL ar avea loc o restructurare sau remaniere care să afecteze modul în care sunt împărțite portofoliile în coaliție.

„Nu a fost nicio discuţie să piardă un minister, a fost un protocol deja semnat. Şi ei sunt în campania electorală şi aceste comentarii putem să le luăm în acest context. Nu pot să schimb aritmetica guvernamentală şi asta ar înseamna să dăm jos propriul guvern ceea ce nu se va întâmpla”, a transmis Cîţu.

Florin Cîțu și Ludovic Orban sunt cei doi candidați înscriși până acum în cursa pentru președinția PNL, la Congresul din 25 septembrie.