Florin Roman, vot ÎMPOTRIVA lui Crin Antonescu. „Mă așteptam să vă cereți scuze față de PNL”

Publicat: 26 01. 2025, 13:12

Crin Antonescu a fost validat de Consiliul Național al PNL pentru a-și depune candidatura la alegerile prezidențiale, din partea Coaliției PSD-PNL-UDMR.

În cadrul unui eveniment organizat la Palatul Parlamentului, peste 600 de membri l-au votat pe fostul lider al PNL. A fost și un vot împotriva, cel al deputatului Florin Roman, chiar dacă Adrian Veștea a anunțat unanimitate, de la prezidiu.

La final, Roman l-a așteptat pe Antonescu pe culoar și i-a transmis că nu l-a votat. I-a spus și de ce.

„Eu nu v-am votat domnule președinte. Pentru simplul motiv că mă așteptam, ca liberal, să vă cereți scuze față de partid că nu ați votat Partidul Național Liberal”, i-a spus Roman lui Antonescu.

„Trebuia să consemnez. Am înțeles”, a fost răspunsul lui Antonescu.

În anul electoral 2024, Crin Antonescu s-a poziționat deseori împotriva partidului pe care l-a condus și a conducerii acestuia.

Cea mai puternică afirmația a acestuia a fost că echipa de conducere a PNL se comportă „ca un grup de nevertebrate politic”.

Declarația îi țintea pe Nicolae Ciucă, Lucian Bode, Rareș Bogdan, Dan Modreanu, Gheorghe Flutur, și a fost făcută în contextul inițierii proiectului de lege care îi oferea lui Iohannis posibilitatea de a candida la parlamentare.

CITEȘTE ȘI: