FOTO-VIDEO. Valoarea tichetelor de masă ar putea CREȘTE, de la 1 iulie / Propunerea înaintată Guvernului

Publicat: 24 04. 2023, 16:04
Actualizat: 24 04. 2023, 16:11

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a participat, la Palatul Victoria, la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social. În urma discuțiilor, valoarea tichetelor de masă ar putea crește la 35 sau 40 de lei de la 1 iulie.

Întâlnirea, la care alături de ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, și ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, au mai participat reprezentanți ai Guvernului, ai Confederațiilor sindicale și patronale, a avut loc în contextul modificărilor și completărilor la Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și Legea nr. 53/2003 – Codul muncii precum și a Ordinului pentru stabilirea valorii nominale a tichetelor de masă, conform unui comunicat de presă al Guvernului României.

Cu cât vor fi majorate tichetele de masă

În cadrul reuniunii, s-au dezbătut propunerile organizațiilor sindicale de modificare și completare la Legii 367/2022 privind Dialogul Social.

În urma discuțiilor, premierul Nicolae Ciucă a dispus ca până pe 15 mai, Consiliul de Dialog Social de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale să agreeze formula finală pentru viitorul cadru normativ.

În privința modificării valorii nominale a tichetelor de masă, ministrul Finanțelor a prezentat propunerea de a mări cuantumul acestora la 35 de lei sau la 40 de lei.

Ambele propuneri urmează a fi analizate în forurile statutare ale organizațiilor patronale, urmând ca decizia să vizeze aplicarea noii valori nominale de la 1 iulie, transmit oficialii Guvernului.

Vă recomandăm să citiți și: