Fritz acuză AUR că face jocul PSD: „Nu a fost niciodată un partid anti-sistem. Este un partid la ordin”
Liderul USR, Dominic Fritz, susține, printr-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că AUR se pregătește să sprijine învestirea unui guvern condus de Sorin Grindeanu și afirmă că partidul condus de George Simion demonstrează astfel că nu a fost niciodată o formațiune anti-sistem, ci una care servește interesele PSD.
Potrivit lui Fritz, în interiorul AUR au început deja să apară semnale privind schimbarea de poziție față de viitorul Executiv, în condițiile în care în spațiul public au existat tensiuni și demisii în partid.
Fritz: ”AUR nu a fost niciodată un partid anti-sistem. Este un partid la ordin”
„Interesul național a chemat AUR înapoi în cazarmă. Apar primele voci să explice de ce trebuie votat guvernul Grindeanu. Certuri, demisii, dezamăgire. Portavocea partidului și fosta candidată AUR la Primăria Generală, umilită în direct la TV de propriul guru”, afirmă liderul USR.
În continuare, Fritz susține că adevărata natură a AUR devine vizibilă odată cu negocierile privind formarea noului guvern și respinge discursul formațiunii potrivit căruia ar reprezenta o alternativă la partidele tradiționale.
„AUR nu a fost niciodată un partid anti-sistem. Este un partid la ordin”, spune acesta.
Liderul USR merge mai departe și afirmă că AUR ar fi fost creat tocmai pentru a canaliza nemulțumirea electoratului împotriva PSD, fără a reprezenta însă un pericol real pentru social-democrați.
„Acesta e momentul adevărului. AUR este creația sistemului, fabricat să capteze și să controleze furia oamenilor împotriva PSD-ului. Furia reală, îndreptățită, împotriva partidului care a domnit peste România și a furat-o sistematic de speranțe și prosperitate după Revoluție”, susține Fritz.
Pentru a-și argumenta acuzațiile, liderul USR invocă mai multe episoade din activitatea parlamentară a AUR, despre care spune că au avantajat PSD.
„Cine a votat în Parlament împotriva eliminării pensiilor speciale? AUR! Cine a vrut să o dea jos pe Diana Buzoianu, care strica afacerile PSD? Tot AUR! Cine a semnat moțiunea împotriva reformelor alături de PSD? Exact”, afirmă el.
În opinia lui Fritz, susținerea unui guvern condus de Sorin Grindeanu ar reprezenta dovada finală că AUR acționează în interesul PSD.
„Acum AUR primește misiunea să salveze chiar PSD-ul. Acum AUR trebuie să-l facă pe Sorin Grindeanu premier. Sorin Grindeanu care a dat OUG 13 și a scos în stradă sute de mii de oameni, inclusiv votanți AUR”, transmite liderul USR.
În final, Fritz își rezumă acuzațiile într-o concluzie categorică la adresa formațiunii conduse de George Simion: ”AUR nu s-a luptat niciodată cu PSD. AUR este doar asigurarea de viață a PSD”, a încheiat Fritz.