Frunzăverde, pentru Gândul: Băsescu nu merită poporul român, care are nevoie de un alt tip de conducător, un mesianic pozitiv

Publicat: 09 10. 2013, 17:48
Actualizat: 19 05. 2015, 01:00

Vicepreședintele PNL, Sorin Frunzăverde, l-a contrat pe președintele Băsescu, afirmând că Băsescu „nu merită poporul român”, care așteaptă un alt tip de conducător, „un mesianic pozitiv”.

Reacția lui Sorin Frunzăverde vine la o zi după ce președintele Băsescu i-a atacat dur pe liderii USL.

„Se spune în permanență că popoarele își merită conducătorii, Băsescu nu merită poporul român, iar poporul român a dovedit că nu-l dorește pe Traian Băsescu respingându-l la referendum”, a declarat pentru gândul Sorin Frunzăverde.

Vicepreședintele PNL susține că USL „are suficiente pârghii” pentru a schimba lucrurile prin intermediul majorității parlamentare și a Guvernului.

„Se vorbește în permanență despre ce crede Occidentul despre noi, cei din UE și NATO. Cred că ei zâmbesc cu compasiune pentru poporul nostru care are un asemenea conducător. Consider că în cei nouă ani în care Băsescu a fost președintele României, țara a regresat, frizând pe undeva comportamental cu ceea ce s-a întâmplat în obsedantul deceniu”, a precizat Frunzăverde.

Potrivit acestuia, poporul român „merită un alt tip de conducător”.

„Poporul român merită un alt tip de conducător, așa cum spunea George Călinescu, un mesianic pozitiv”, a conchis Frunzăverde.