Fumatul în spațiile publice, interzis total în România. Când ar putea intra în vigoare măsura

Publicat: 18 03. 2015, 20:04

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost votată de senatori cu 86 de voturi „pentru”, 8 abțineri și 30 de voturi împotrivă.

Senatoarea PC Cristiana Anghel, care s-a opus acestei legi, a ținut să le transmită un mesaj colegilor săi care au votat pentru interzicerea fumatului în spațiile publice.

„Am și eu o întrebare, pentru dragii mei colegii care au votat mizeria asta de lege, pentru că nu poate să fie altceva. Ce se vor face dacă eu aduc o inițiativă legislativă prin care interzic comercializarea băuturii? Nu consumul, comercializarea? Ce se fac dragii mei colegi dacă eu, din cauza țigării, fac stare de sevraj și de fiecare dată când e vot în plen, ora aia de vot final, și trebuie să mă duc să fumez?”, a spus Anghel.

„Nu ar fi o idee rea”, i-a răspuns președintele de ședință, Cristian Dumitrescu (PSD), în aplauzele sălii.

Propunerea legislativă pentru interzicerea fumatului în soațiile publice a mai fost pe ordinea de zi a plenului Senatului pe 18 februarie, când, la propunerea senatorului Dumitru Pelican, liderul grupului senatorilor liberal-conservatori, actul normativ a fost retrimis la Comisia pentru sănătate pentru a fi modificat, în sensul reglementării posibilității ca în instituțiile publice să poată fi amenajate totuși, niște spații speciale pentru fumat.

„Dacă stai zece ore în această instituție, sunt zile când am stat și 12, sunt zile în care am stat foarte puțin, unde să fumez? Chiar nu pot să am un loc amenajat într-o instituție publică, unui mic, să fumez o țigară, pentru că (…), atunci când devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poți să omori un om cu această lege. Lasă-i un locșor, acolo, de fumat!”, argumenta conservatorul, care e fumător.

De altfel, legea a determinat, atunci, discuții contradictorii în plenul Senat.

Retrimisă la comisia de sănătate, senatorii au decis, pe 10 martie, să păstreze proiectul fără amendamente, în sensul interzicerii totale a fumatului în spațiile publice.

Potrivit propunerii legislative, se interzice complet fumatul în spațiul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, ale instituțiilor și unităților de învățământ, precum și în unitățile sanitare de stat și private.