GÂNDUL LIVE. Băsescu, despre prelungirea programului la referendum: „Așa s-a făcut și în ’46-’47, s-au făcut alegeri până au ieșit comuniștii”

Publicat: 18 07. 2012, 15:54
Actualizat: 19 07. 2012, 17:04

Președintele suspendat Traian Băsescu a comparat, miercuri, la GÂNDUL LIVE, extinderea programului de desfășurare a referendumului din 29 iulie cu alegerile din anii 1946-1947 care s-au făcut astfel încât să iasă comuniștii.

Întrebat ce părere are despre anunțul premierului Victor Ponta privind extinderea programului de votare la referendum între orele 7.00 și 23.00, Traian Băsescu a răspuns: „Eu zic să îl prelungim până iese, până vor ei, că așa s-a făcut și în ’46-’47, s-au făcut alegeri până au ieșit comuniștii”.

CLICK AICI PENTRU VIDEO

El a adăugat că nu este problema sa stabilirea programului la referendum, aceasta fiind treaba Parlamentului și a Guvernului, însă dorește să știe cât mai repede care sunt condițiile de organizare a referendumului.

„Eu vreau să știu odată care sunt condițiile acestui referendum, în rest e problema altora. Mai sunt 12 zile până la referendum, iar majoritatea parlamentară și Guvernul încearcă din zi în zi să schimbe condițiile”, a spus Băsescu, amintind că inițial durata de desfășurare fusese stabilită de Parlament, conform legii de organizare a referendumului, pentru intervalul orar 8.00-20.00.

Întrebat despre intenția românilor la vot, potrivit sondajelor de opinie care ar fi fost comandate de staff-ul său, președintele suspendat a spus că nu știe care este abordarea românilor față de prezența la urne pe 29 iulie, reiterând că din punctul său de vedere este într-o „misiune imposibilă” deoarece este greu după opt ani de mandate și trei ani de criză economică să mai obțină un procent de peste 50% din voturile românilor.

Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, că referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu va avea loc într-o singură zi, însă programul va fi extins, urmând ca secțiile de votare să fie deschise între orele 7.00 și 23.00.

Ponta a precizat că programul de vot la referendum va fi extins pentru că este vară.

Vicepreședintele Camerei Deputaților Ioan Oltean (PDL) a declarat, marți, că prelungirea programului de votare în care se va desfășura referendumul nu poate fi făcută decât dacă va fi modificată legea referendumului.

Oltean a spus că în Biroul Permanent nu s-a discutat nimic despre prelungirea programului de votare la referendum și că, probabil, miercuri, Comisia juridică va face propuneri în acest sens.

Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a adăugat că și dacă se va modifica în lege prevederea privind ora, trebuie modificat și articolul care spune că cu 20 de zile înainte de referendum se comunică data și ora de desfășurare, având în vedere că mai sunt 14 zile până la referendum.

Legea referendumului nu face referire la numărul de zile în care se poate desfășura consultarea populară, singura reglementare în ceea ce privește referendumul menționând un interval de 12 ore în care alegătorii își pot exprima opțiunile.

Conform Legii referendumului, în forma completată și modificată până în prezent, în cazul referendumului de demitere a președintelui Parlamentul este cel care stabilește data organizării acestuia prin hotărâre. În cazul referendumului de revizuire a Constituției, organizarea referendumului se stabilește prin lege, în timp ce în cazul referendumului pe probleme de interes național, data este stabilită prin decret al președintelui.

În cazul tuturor tipurilor de referendum există o mențiune în care se precizează că „scrutinul se va deschide la ora 8.00 și se va încheia la ora 20.00”, fiind vorba de un interval de timp de 12 ore alocat pentru exprimarea opțiunilor electorale.

Cu toate acestea, Legea referendumului menționează în cazul referendumurilor locale că „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.

„Intra în Referendum Gândul pe Facebook si câștigă un iPad!”

Marius Frățilă, marius.fratila@mediafax.ro