Geoană: Disciplinarea lui Becali este problema conducerii liberale

Publicat: 23 10. 2012, 15:00
Actualizat: 28 03. 2019, 23:59

Senatorul Mircea Geoană a afirmat, la RFI, că „disciplinarea cel puțin în partea de comunicare publică” a lui Gigi Becali este „problema conducerii liberale”, politicianul apreciind că finanțatorul Stelei, care va candida pe listele PNL, este „de multe ori destul de greu de strunit”.

Mircea Geoană spune că-l cunoaște „destul de bine” pe finanțatorul echipei Steaua, Gigi Becali. „Îl cunosc pe Gigi destul de bine. Mi-aduc aminte că în 2009, pe scena de după alegerile prezidențiale chiar era pe lângă noi, pe-acolo și pe lângă mine și nu pot să spun că mi-a displăcut prezența lui acolo. Evident, a-l lua cu arme și bagaje într-o formațiune politică este altceva decât a avea o susținere pentru o candidatură sau pentru alta. Dar asta este până la urmă o problemă a conducerii liberale, cum își gestionează resursele umane și ce fel de tensiuni își creează”, a declarat, marți, la RFI, senatorul Geoană.

Președintele Comisiei de politică externă din Senat, Mircea Geoană, s-a declarat „absolut convins” că în cele din urmă USL va avea resursele să câștige aceste alegeri.

„Ce va face Gigi Becali după ce se vede în Parlament ? Probabil că va câștiga, e și Sectorul 6, e și stadionul Ghencea, deci probabil că are o șansă destul de bună, USL-ul are… e un vehicul promițător în București”, consideră senatorul, care va candida din partea PSD.

Mircea Geoană a mai spus că speră „să existe capacitatea de disciplinare, cel puțin în partea de comunicare publică, a lui Gigi, care de multe ori este destul de greu de strunit”. „Dar asta, încă o dată, este problema conducerii liberale”, a menționat el.

Consiliul Național Executiv al PNL a validat, vineri, candidatura lui George Becali din partea formațiunii pentru un colegiu de deputat în Sectorul 6 din Capitală.