George Dircă, USR: Desființarea SIIJ trebuie să aibă loc în cât mai scurt timp

Publicat: 09 07. 2019, 13:29

„Am solicitat publicarea celor două rapoarte GRECO și, cu o întârziere de câteva săptămâni, Guvernul a decis ca acestea să fie prezentate atât în română, cât și în engleză. Însă publicarea acestor documente nu este un obiectiv în sine, iar motivul pentru care noi am solicitat ca materialele GRECO să poată fi accesibile oricui a fost tocmai înlăturarea oricăror dubii sau semne de întrebare privitoarea la recomandările formulate. Răspunsul GRECO la sesizarea Direcției Naționale Anticorupție privind OUG 7 și, mai exact, înființarea Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție confirmă punctul de vedere al Uniunii Salvați România: Secția specială trebuie desființată pentru că rolul său nu a fost unul în interesul Justiției, ci al Partidului Social Democrat”, a scris, marți, pe Facebook, senatorul USR.

Acesta a mai transmis că, prin publicarea raportului GRECO, Ministerul Justiției recunoaște caracterul obligatoriu al recomandărilor Grupului de State împotriva Corupției.

„USR a depus oricum o propunere legislativă pentru desființarea SIIJ, însă prin publicarea acestor două rapoarte astăzi, Ministerul Justiției recunoaște caracterul obligatoriu al recomandărilor GRECO și, indiferent de presiunea exercitată de PSD, trebuie să le pună în aplicare. Astfel, dacă Guvernul Dăncilă nu intenționează să retragă România din Grupul Statelor Împotriva Corupției, atunci desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție trebuie să aibă loc în cât mai scurt timp, iar ministrul Justiției, Ana Birchall, trebuie să ofere garanții în acest sens și să anunțe calendarul punerii în aplicare a recomandărilor din rapoarte”, a mai scris Dircă.

România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupției, transmite Grupul Statelor contra Corupției (GRECO), exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureștiului de a desființa Secția specială de investigare a magistraților.