George Simion, reacție la Gândul. Liderul AUR a explicat de ce nu a mers în Piața Victoriei la protestul oierilor

Publicat: 15 09. 2026, 19:50
Actualizat: 15 09. 2026, 20:08

Președintele AUR, George Simion, a vorbit, marți, în platoul emisiunii „Marius Tucă Show” despre violențele dintre fermieri și jandarmi din Piața Victoriei. Liderul AUR a explicat de ce nu a mers în mijlocul protestatarilor, deși s-a aflat în apropierea zonei pe tot parcursul zilei. Emisiunea poate fi urmărită integral aici.

George Simion a explicat că prezența sa în Piața Victoriei ar fi putut fi folosită pentru a acredita ideea că AUR sau liderul partidului a încercat să deturneze protestul oierilor.

 Loading ...

„Am fost la 200-300 de metri de locația protestului pe tot parcursul zilei, dar evident, dacă făceam un pas înspre piață alături de colegii mei, care au fost în număr mare, eram pe toate canalele: «Iată, s-a dovedit că Simion a deturnat protestul ciobanilor»”, a declarat George Simion.

Liderul AUR a subliniat că se află de mai mult timp în legătură cu oierii și că le cunoaște problemele. Simion a susținut că autoritățile nu înțeleg situația acestora și nu se pun în locul oamenilor care protestează.

„Sunt în legătură cu acești ciobani de luni de zile, de ani de zile, le știu durerea, nimeni din autoritățile statului nu se gândește și nu se pune în locul lor”.

George Simion: „Oamenii s-au săturat de asta”

George Simion a criticat și modul în care autoritățile și o parte a presei încearcă să contureze imaginea protestului din Piața Victoriei. Liderul AUR susține că manifestația nu a fost una care să îi reprezinte exclusiv pe oieri și agricultori, ci a fost o expresie a unei nemulțumiri mai largi.

„Mi se pare că nu înțeleg nimic acești domni care vor să controleze narativul. Oamenii s-au săturat de asta, au ieșit în stradă și nu au fost doar oierii și agricultorii, au fost români supărați, în marea lor majoritate fără perspectiva zilei de mâine, oameni care au fost batjocoriți și care nu se mai simt apărați de statul român, ba chiar se simt atacați”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a respins și asocierea protestului cu Călin Georgescu și a criticat discursul prin care participanții la manifestație sunt, în opinia sa, asociați cu diferite tabere politice.

„Ce treabă a avut dl. Georgescu cu protestul de astăzi nu-mi dau seama, de-l invocă atât de mult la toate canalele de propagandă media. Sunt disperați pentru că nu au susținere populară, nu sunt în stare să-și numească un guvern, nu sunt în stare să conducă România și asta e ultima lor formă de refulare, să încerce să ne însceneze aceste lucruri”.

„De doi ani tot ies în stradă, ies la vot și sunt ignorați”

Președintele AUR consideră că protestatarii au avut prea multă răbdare, după o perioadă în care nemulțumirile lor nu au primit niciun răspuns.

„Demonstranții cred că au fost buni sau prea răbdători pentru că de 2 ani tot ies în stradă, ies la vot și sunt ignorați, nu sunt auziți și toată lumea fierbe, urlă”, a spus Simion.

Simion a susținut că printre protestatari se află oameni care au venit de la sute sau chiar mii de kilometri distanță pentru a-și exprima nemulțumirile. În acest context, liderul AUR a respins eticheta de „instigatori” atribuită unora dintre manifestanți.

„Sunt oameni care au bătut sute de kilometri, mulți din diaspora au bătut mii de km, care acum sunt arătați pe toate posturile sistemului ca fiind instigatori, protestatari violenți. Sunt, în opinia mea, luptători pentru democrație, în măsura în care și protestatarii din 10 august au fost luptători pentru democrație”, a afirmat George Simion.