HUNOR: „Kovesi, procuror general acolo unde candidează. Eu nu am nimic împotrivă”

Publicat: 13 03. 2019, 09:33
Actualizat: 25 03. 2019, 20:24

„Doamna Kovesi cred că trebuie să fie procurorul general acolo unde candidează, asta cred eu. Fiindcă a fost plasată de Parlament pe primul loc și dacă mergi pe această idee atunci trebuie să fie acolo. Eu cred că dacă a ajuns până la această fază e bine să meargă acolo și dacă are această expertiză, dacă ei au zis că e bine după audieri, după vot, eu nu am nimic împotrivă” a afirmat Kelemen Hunor, marți, la Digi 24.

Acesta a precizat că nu a urmărit audierea Laurei Codruța Kovesi în Parlamentul European, unde ulterior a fost votată pe primul loc, între cei trei candidați pentru șefia Parchetului European, în Comisiile LIBE și CONT.

Întrebat cum vede faptul că România a votat împotriva fostului procuror-șef al DNA în Consiliul UE, liderul UDMR a răspuns: „E o chestiune care pe mine chiar nu mă interesează”.

Kelemen Hunor a mai spus că parlamentele în general, indiferent că este cel european sau național, nu ar trebui să se implice în numirea șefilor de parchete.

 

 

„Îmi e greu să mă pronunț în această chestiune, să intru în foarte, foarte multe detalii fiindcă eu sunt pentru neimplicarea parlamentelor, indiferent că e național, european în numirile șefilor de parchete. Nu sunt pentru. De aceea, mi-e greu să mă pronunț. Dacă spun că nu e bine, atunci o să spună lumea că nu vrei pe Kovesi nu știu unde. Nu mă interesează până la urmă, fiindcă e o carieră profesională, e o instituție europeană care încă nu funcționează, va funcționa probabil începând de anul viitor, ea s-a prezentat, oamenii au votat că astea sunt treburile acolo, să meargă”, a conchis președintele UDMR.

Laura Codruța Kovesi este candidat la funcția de șef al Parchetului European.

Președintele și vicepreședintele Comisiei LIBE, Claude Moraes și Judith Sargentini, președintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle, compun echipa de negociere a PE cu Consiliul UE pentru șefia procurorului-șef european.

Decizia a fost luată în ședința Conferinței Președinților, pe 7 martie, la Bruxelles. Conferința Președinților a avut loc după ce în urma unui vot secret, Comisia LIBE a Parlamentului European a selectat-o pe Laura Codruța Kövesi pe primul loc în lista de candidați pentru postul de procuror-șef european.

 

Rezultatul a fost: Laura Codruța Kovesi -26 de voturi, Jean-François Bohnert (Franța) -22 voturi, iar Andrés Ritter (Germania) -1 vot. Kovesi a fost preferată și în Comisia CONT cu o zi înainte.

În schimb, în urma votului reprezentanților permanenți ai statelor în Consiliul Uniunii Europene, Jean-François Bohnert s-a clasat pe primul loc pe lista pentru desemnarea procurorului-șef european, fiind urmat de Laura Codruța Kovesi, din România, și de germanul Andres Ritter.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru