Hurezeanu a discutat la Munchen cu senatori americani despre INGERINȚELE străine în alegerile prezidenţiale / Dialog despre furtul tezaurului dacic

Publicat: 16 02. 2025, 13:12

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat sâmbătă, la cea de a doua zi a Conferinţei internaţionale de securitate de la München şi la evenimente în marja acesteia, având totodată o serie de întrevederi bilaterale, anunţă MAE Hurezeanu a avut discuţii cu senatori americani despre ingerinţele străine în alegerile prezidenţiale din România şi prevenirea unor astfel de situaţii, precum şi cu omologul olandez, inclusiv pe tema furtului tezaurului dacic de la Muzeul Drents.

Ministrul român al afacerilor externe a avut întâlniri cu senatorii americani Jane Shaheen, James Risch și Christopher A. Coons. Temele principale ale discuțiilor au fost situația de securitate din regiunea Mării Negre, precum și modalitățile de valorificare a Parteneriatului Strategic România-SUA pentru consolidarea cooperării în domeniul economic, cu accent pe componenta energetică, pe continuarea susținerii Ucrainei și implicarea în procesul de reconstrucție.

„Oficialul român a subliniat, în context, importanța consolidării apărării și descurajării pe Flancul Estic, inclusiv prin continuarea prezenței robuste a SUA în țara noastră. Au fost abordate și ingerințele străine în alegerile prezidențiale din România din 2024 și pregătirea de măsuri de prevenire a repetării imixtiunilor străine.”, se arată în comunicatul MAE.

Întâlniri cu oficiali europeni

Ministrul român al afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat și la o reuniune organizată de către ministrul britanic al afacerilor externe, David Lammy, și de omologul italian, Antonio Tajani, pe tema combaterii migrației ilegale.

„Ministrul român al afacerilor externe a confirmat atenția constantă pe care România o acordă evoluției fluxurilor de migranți și a subliniat că gestionarea dimensiunii externe a migrației, care vizează cooperarea cu statele de origine și de tranzit, este un factor-cheie pentru reducerea migrației ilegale, prin abordarea cauzelor profunde ale migrației, combaterea rețelelor de trafic de migranți și favorizarea migrației legale.”, potrivit MAE.

„Șeful diplomației române a participat și la o discuție dedicată perspectivelor asupra războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, organizată de Victor Pinchuk Foundation și Yalta European Strategy. Discuțiile au evidențiat necesitatea unei păci juste și durabile, bazată pe Carta ONU și principiile dreptului internațional, precum și a unor garanții solide și credibile pentru Ucraina.”, mai arată sursa citată.

Furtul tezaurului dacic

În ceea ce privește programul întrevederilor bilaterale, șeful diplomației române a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Țărilor de Jos, Caspar Veldkamp. Cei doi oficiali au abordat aspecte ale agendei bilaterale, în condițiile în care anul acesta România și Țările de Jos sărbătoresc 145 de ani de relații diplomatice. O prioritate a discuției a vizat investigația asupra furtului pieselor de tezaur dacic, care a avut loc luna trecută la Muzeul Drents din Assen. Partea olandeză a reasigurat că sunt depuse toate eforturile pentru recuperarea pieselor, în strânsă colaborare cu partea română.

Discuții cu omologul ucrainean

De asemenea, ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a avut o întrevedere cu omologul ucrainean Andrii Sybiha. Cei doi oficiali au avut o amplă trecere în revistă a principalelor teme subscrise dialogului politico-diplomatic româno-ucrainean, inclusiv drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și a contactelor de nivel preconizate pentru 2025. Ministrul român a reafirmat sprijinul României pentru independența, integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, insistând asupra dreptului legitim al poporului ucrainean pentru obținerea unei păci juste și durabile cu implicarea nemijlocită a Ucrainei, dar și a statelor vecine cu care împărtășește aceeași viziune. Ministrul afacerilor externe al Ucrainei a prezentat obiectivele autorităților de la Kiev în acest sens.

Întrevederea cu omologul azer, Jeyhun Bayramov, a prilejuit un schimb de opinii aplicat pe teme de actualitate de pe agenda internațională, cu precădere situația de securitate, dar și proiectele de conectivitate din regiunea extinsă a Mării Negre și Caucazul de Sud. Ministrul român al afacerilor externe a reiterat susținerea fermă a României pentru aprofundarea relațiilor UE-Azerbaidjan și normalizarea relațiilor dintre Azerbaidjan și Armenia, prin soluționarea durabilă, negociată, cu respectarea principiilor dreptului internațional, a tuturor problemelor pendinte.

Întrevederea cu vicepremierul și ministru al afacerilor externe și expatriaților din Regatul Hașemit al Iordaniei, Ayman Safadi, a prilejuit o discuție privind stadiul relațiilor bilaterale, cu accent pe consolidarea dinamicii ascendente a dialogului bilateral și intensificarea cooperării economice și sectoriale. Șefii celor două diplomații au avut, de asemenea, un schimb de opinii substanțial cu privire la contextul de securitate din Orientul Mijlociu, cu accent pe situația din Fâșia Gaza și evoluțiile din Siria.

În cadrul discuțiilor ministrului Hurezeanu cu ministrul afacerilor externe al Republicii India, Dr. Subrahmanyam Jaishankar, ambii miniștri au exprimat satisfacția cu privire la progresele înregistrate în dezvoltarea relațiilor bilaterale și au confirmat angajamentul față de consolidarea colaborării în domenii de interes reciproc, cu accent pe relațiile economice și cooperarea sectorială, prioritar în domeniile energie, IT și manufactură. Totodată, întrevederea a oferit oportunitatea unui schimb de opinii cu privire la aspecte regionale și globale de interes comun, în lumina evoluțiilor securitare recente, mai arată MAE.

 

CITEȘTE ȘI: