Iliescu, despre tensiunile din USL: Am văzut cu regret; se pot depăși cu înțelepciune

Publicat: 19 12. 2013, 12:40
Actualizat: 31 01. 2019, 22:50

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, că a văzut cu regret faptul că în USL există tensiuni, el arătând că acestea se pot depăși cu înțelepciune.

„Am văzut cu regret, dar eu sper să se depășească aceste momente tensionate pentru că nu este folositor nimănui. USL a fost o reușită politică și e păcat să nu se folosească în continuare, să nu se consolideze chiar această cooperare a forțelor politice care și-au asumat răspunderea guvernării. Sunt încrezător că până la urmă se va depăși. Se poate, cu înțelepciune se poate”, a spus Ion Iliescu.

El a adus în discuție relația sa cu Corneliu Coposu, în care, deși au existat momente tensionate, s-a găsit calea dialogului.

„Vă amintesc că am avut momente tensionate și la începuturile noastre, după Revoluție, și eram doi adversari remarcabili – domnul Coposu și cu mine. Era foarte aspru, dar am găsit calea dialogului. Nu s-a întâmplat ca vreodată să îl invit pe domnul Coposu la un dialog și să nu vină. Nu s-a întâmplat ca să dorească să se întâlnească cu președintele țării, funcție pe care o aveam atunci, și să nu aibă mereu ușa deschisă”, a spus Iliescu.

În ceea ce privește tensiunile dintre liderii USL Victor Ponta și Crin Antonescu, Iliescu a precizat că este vorba de adversități care pot apărea în cadrul aceeliași formațiuni politice.

„Înțelepciunea trebuie să treacă peste. Altminteri, toți avem orgolii și nu știm să le înfrânăm. Chiar remarcam această înțelepciune a unor oameni tineri din politică. Eu cred că vor găsi înțelegere. Interesele politice sunt dincolo de sentimente și resentimente individuale”, a mai spus Iliescu.