Încă un parlamentar PNL, lider important al partidului, trece la ALDE. Tăriceanu: PNL a devenit partidul sistemului

Publicat: 17 06. 2018, 13:05
Actualizat: 26 03. 2019, 00:53

„Va mai fi un parlamentar liberal care își va anunța trecerea la ALDE”, a spus, duminică, președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, la conferința de anunț a trecerii lui Daniel Zamfir de la PNL, la partidul pe care îl conduce.

Potrivit unor surse politice este vorba despre senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară. Acesta este președinte al Comisiei privind Drepturile Omului din Senat și membru în comisiile de Sănătate și Regulament.

De altfel, Daniel Zamfir, care spune că nu este parte a unui plan, a avut un mesaj pentru liberali.

„Nu am decis să plecăm la ALDE ca să destabilizăm PNL. În schimb, foarte mulți colegi mi-au spus că singura șansă să se salveze este unirea sub Călin Popescu Tăriceanu (…) Eu am cumpănit îndelung decizia de astăzi, pentru că eu cred cu tărie, și sunt și alții în PNL care cred asta, că liberalii din PNL care iubesc democrația și liberalii din ALDE trebuie să se unească într-un partid sub Călin Popescu Tăriceanu”, a declarat Zamfir.

Președintele ALDE a atacat din nou conducerea PNL, susținând că formațiunea lui Ludovic Orban a ajuns să apere abuzurile.

„Evoluția PNL care din 2014 nu a făcut decât să confirme că a abandonat principiile liberale. Se vede în ultima perioadă când PNL a devenit nu numai că închide ochii în fața abuzurilor dar este și un susținător al acțiunilor represive. A fi liber te definești când promovezi valorile liberalismului și PNL nu mai face. Este mai mult decât o involuție. PNL a devenit partidul sistemului și binomului. Că sunt persoane la vârf care au fost șantajate, nu mă interesează. Partidul e inert. Cei din conducere se aliniază a această poziționare”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE.