„Încep să cadă măști”. Codrin Ștefănescu face acuzații grave: Se schimbă regulile în timpul jocului

Publicat: 28 06. 2019, 14:35

„Încep să cadā măști! Multe māști. Oameni care ieri spuneau una, astăzi alta. „Colegi” care se dezic de alți colegi. De parcā nu au existat niciodatā în viața lor. Se schimbā alte reguli în timpul jocului. Și unii aplaudā zgomotos în ideea că nu se va ajunge la ei. Sau din interese meschine. Sau pur si simplu pentru că așa sunt ei de fapt. Așa au fost dintotdeauna, dar nu ne-am prins noi. Și încă nu a început Congresul! Eu voi continua alături de mulți alți curajoși să nu abandonăm lupta pentru ideile care ne-au consacrat. Și în care mulți alții cred!”, a scris Codrin Ștefănescu, vineri, pe Facebook.

Reacția acestuia vine în contextul în care social-democrații discută în CEx, care este în desfășurare la ora transmiterii știrii, despre propuneri de modificare a statului, în sensul ca președintele executiv și secretarul general să fie propuși de șeful formațiunii și validat prin vot în Comitetul Executiv.

Congresul extraordinar al PSD are loc sâmbătă, la Sala Palatului, începând cu ora 11.00. Social-democrații vor alege președintele, președintele executiv și secretarul general al formațiunii.

Pentru funcția de președinte al PSD candidează Viorica Dăncilă, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae și Cătălin Stoichiță. Potrivit surselor Mediafax, Viorica Dăncilă îi mai are contracandidați pe Ecaterina Andronescu și Răzvan Ilie Rotaru.

Candidații pentru poziția de președinte executiv al partidului sunt Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici. Și Sorin Bota s-ar fi înscris pentru a deveni numărul doi în partid, au explicat surse din PSD.

În competiția pentru funcția de secretar general al PSD s-au înscris Marius Dunca, Codrin Ștefănescu, Gabriel Petrea, Mihai Fifor, Felix Stroe și Rodica Nassar.